ectopia cordis/ dan mihut
Dan Mihuț (n. 23 aprilie 1973, în Drobeta-Turnu Severin) a absolvit Facultatea de Limbi Străine, Univ. „Spiru Haret”, București, 2001; este licențiat al Facultății de Litere, Univ. „Ovidius”, Constanța, 2003. Între 2007 și 2011, a fost redactor și redactor-șef al revistei Tomis, Constanța. Debut editorial: AutoDaFè, Editura Pontica (2008), urmat de volumul Trei mese pe zi, Editura Casa de Pariuri Literare (2012).
22,00 lei
CompareDescriere
Când citesc poeziile lui Dan Mihuț, parcă mă uit la un om care se așază la masă într-o cârciumă, cu o țigară într-o mână, un pahar de vin în alta, iar cu celelalte – multe – mâini pline de bisturie, drujbe, cuțite mari și mici și instrumente de lucrat lemn și marmură. Își scoate organele pe rând pe masă, meșterește la ele și le îndeasă la loc, mereu nemulțumit, de parcă l-ar deranja ceva și nu știe ce. Lucrează fără grabă, rar cu nervi, uneori cu delicatețe, altădată brutal, după cum cere materialul, deh. Poate de-aia nu e niciodată la fel când ne întâlnim și ne punem organele pe masă.
Radu Rizea
Informații suplimentare
| ISBN | |
|---|---|
| Format | |
| Număr de pagini | |
| Anul apariţiei |
Related
Léa/ Andrei Velea
Andrei Velea (n. 3 februarie 1980, la Galați) este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sud-Est, și coordonează activitatea Asociației Creatorilor de Ficțiune din Galați. A publicat peste zece volume de poezie, proză și teatru, printre care: Gimnastul fără plămâni (Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, 2010), Lumea e o pisică jigărită (Brumar, 2012), #Agora (Brumar, 2018), Omul Vag (Eikon, 2021), Imn tandru pentru dragoste, libertate și distrugere (Vinea, 2021), a.normal (Litera, 2022), teatru_001 (Eikon, 2024) și Fără știrea ei (Cișmigiu Books, 2025). Textele sale au apărut în diverse reviste culturale. A obținut mai multe premii, între care Marele Premiu „Eusebiu Camilar” la Festivalul Național de Literatură
„Eusebiu Camilar – Magda Isanos” (2011) și Premiul pentru debut „Horațiu Ioan Lașcu” al Filialei USR Iași, acordat pentru volumul Gimnastul fără plămâni în cadrul Zilelor Eminescu 2011. Piesele sale au fost montate la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați și la mai multe teatre independente.
-
30,00 leiAdaugă în coș

Acolo unde ai tăcut cu mine/ Rebeca Tenea
Rebeca Țenea s-a născut în 1980 și locuiește în Târgoviște, județul Dâmbovița. A absolvit Facultatea de Științe Economice, specializarea Managementul firmei, din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște. Lucrează în departamentul comercial, în domeniul industrial.
-
32,00 leiAdaugă în coș

In cadere, becurile se aprind/ Savu Popa
Savu Popa (n. 1991, Sibiu) este profesor de limba și literatura română și doctor în filologie, în cadrul Școlii Doctorale a Universității „George Emil Palade” din Târgu Mureș, cu o teză de doctorat despre ipostazele teatralității și ale hermeneuticii incertitudinii în poezia câtorva scriitori optzeciști.
A publicat volumele: Ipostaze (Ed. Paralela 45, 2017), Noaptea mea de insomnie (Ed. Cartea Românească, 2018), O cameră fără prize (Ed. Casa de Pariuri Literare, 2021), O hermeneutică a incertitudinii. Incursiuni în poezia lui Aurel Pantea și Ion Mureșan (Ed.
Eikon, 2022), Strigoița (Editura pentru Artă și Literatură, 2023), De-a v-ați ascunselea cu poezia (Ed. Școala Ardeleană, 2023), Rețeaua Subterană (Ed. Cartea Românească-Art, 2024), Povestea lui Samson Bodnărescu. Dintr-o primăvară furtunoasă (Ed. PIM, Iași, Colecția Ipotești, 2024), Arborele îndoielii (Editura pentru Artă și Literatură, 2025). A obținut câteva premii pentru poezie și proză, la festivalurile literare „Marin Preda”, „Al. Macedonski”, „Moștenirea Văcăreștilor”, „Ioan Slavici”, „Nicolae Labiș” etc. A colaborat cu zeci de reviste literare (România literară, Euphorion, Discobolul, Familia, Zona nouă, Steaua, Viața românească, Timpul etc.). Din 2021, este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu.
-
26,00 lei22,10 leiAdaugă în coș

26,00 lei 22,10 leiAdaugă în coș
Primavara timpurie/ Stefan Żeromski
Traducere de Vasile Moga
Stefan Żeromski (14. 10. 1864 – 20. 11. 1925)
Romancier, publicist, dramaturg, primul președinte al PEN Clubului polonez, de patru ori nominalizat la Premiul Nobel, era considerat „conștiința literaturii polone” sau „conștiința poporului”. La 18 ani debutează în literatură cu o poezie de Lermontov, tradusă în polonă și cu o poezie proprie: Cântul plugarului. Nu și-a putut termina studiile din cauza sărăciei. În anii ʼ90 ai sec. XIX începe să publice nuvele (Ecourile pădurii) și romane. Atras de ideile socialiste, el reflectă în scrierile sale situația deplorabilă a oamenilor simpli, singurătatea celui atras de un ideal umanitar (Doctor Judym), istoria poporului polonez în context european (Cenușa), dezamăgirea că reînvierea statului polonez nu aduce ameliorarea sorții poporului (Primăvară timpurie). Câteva dintre romanele lui Żeromski au fost ecranizate: Doctor Judym, Istoria păcatului, Cenușa, Primăvară timpurie, Anul 1863, Muncă de Sisif, Farmecul vieții, Vânt dinspre mare, Râul credincios.
-
40,00 leiAdaugă în coș

Iubirile pierdute ale lui Richard Brautigan/ Andrei Mocuta
Andrei Mocuța (n. 12.01.1985, Arad) este profesor de limba engleză și franceză. Doctor în Filologie cu teza Portret al artistului in absentia. J. D. Salinger: o monografie. A publicat mai multe cărți de poezie și proză, a coordonat o antologie de poezie română contemporană: Ecouri din pădurea întunecată: evadări în Twin Peaks. Dublu nominalizat al premiului „Tânărul prozator al anului” la „Gala Tinerilor Scriitori” și pe lista scurtă a premiului de poezie „Zona 9”. Preselectat pentru Festival du Premier Roman de la Chambéry, Franța. „Premiul Publicului” la Turnirul de Poezie de la Balcic din 2015, organizat de Uniunea Scriitorilor. A tradus din limba engleză antologia poetică Ilustrată din Chinatown de Richard Brautigan. A participat la Salon du livre Paris, dar și la turniruri de poezie sau proiecte literare din Barcelona, Padova, Trieste, Podgorica și Balcic.
-
28,00 leiAdaugă în coș

Psaltirea de noapte/ Aurel Pantea
Aurel Pantea (n. 10 martie 1952, Chețani, județul Mureș) este poet și critic literar. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Babeș Bolyai”, Cluj (1972-1976). În timpul studenției a fost redactor la revista Echinox. Din 1990 este redactor șef al revistei Discobolul din Alba Iulia. A publicat volumele de poezie: Casa cu retori (1980); Persoana de după-amiază (1983), La persoana a treia (1992), Negru pe negru (1993); O victorie covîrșitoare (1999), Negru pe negru (alt poem) (2005), Nimicitorul (2012), O înserare nepămînteană (2014), Execuții (2020). A primit zeci de distincții literare; în 2018 i s-a decernat Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia.
-
21,00 leiAdaugă în coș

Tarmurile linistii/ Karol Wojtyła- Ioan Paul al II-lea
Traducere din limba polonă de Vasile Moga
Karol Wojtyła (1920-2005)
Născut într-o familie modestă (tatăl, ofițer; mama, casnică) din orăşelul Wadowice, Polonia, se remarcă prin interesul pentru sport şi teatru. Orfan de mamă la vârsta de 9 ani, va rămâne apropiat de tatăl său, care-l încurajează să-şi ia mai în serios misiunea de ministrant. După absolvirea liceului, se înscrie la Universitatea Jagiellonă din Varșovia. Odată cu izbucnirea războiului, se angajează ca muncitor, lucrând la început într-o carieră de piatră. În paralel scrie versuri, urmează cursuri clandestine de teologie, joacă în piese de teatru (22 de spectacole), tot clandestine. După război îşi continuă studiile (1945), dar trece la Facultatea de Teologie, devine asistent şi ţine cursuri de dogmatică. Este hirotonit preot (1946) şi imediat pleacă la Roma pentru studii doctorale. După doi ani, susține teza cu titlul: Problema credinței în operele Sf. Ioan al Crucii şi revine în ţară, ca preot de parohie şi asigurând cateheza tinerilor, inclusiv prin excursii şi activităţi sportive. Din 1949 este vicar şi catehet la biserica Sf. Florian din Cracovia şi profesor la Facultatea de Teologie. În 1954, fiind desfiinţată Facultatea de Teologie din Cracovia, este numit profesor la Universitatea Catolică din Lublin, inclusiv după ce devine episcop, apoi cardinal (1967).

Recenzii
Nu există recenzii până acum.