Liniştea de după/ Cristina Balasa (lichidare de stoc)
Pret normal 11,52 lei
Pret redus
5,28 lei
În stoc
CompareDescriere
se înserează iau un muşuroi de furnici în mână
şi tac mâlc
sunt atâtea ce le-aş putea numi cele trebuincioase
clopote şi locul din care am pornit târziu
atâtea ce m-ar vedea ca pe ceva trebuincios
cântecelul de seară mă poartă la vedere
e îmbulzeală aşa îndeaproape nu ştiu ce aş mai putea
din ce puteam câtuşi de bine
Informații suplimentare
| Greutate | 0,3 kg |
|---|---|
| Dimensiuni | 14 × 20 × 6 cm |
| Număr de pagini | |
| Format | |
| Tip Copertă | |
| Anul apariţiei | |
| ISBN |
Related
Nu-i mai asteptam pe barbari/ Adrian Alui Gheorghe (carte cu autograf)
Adrian Alui Gheorghe s-a născut la 6 iulie 1958. Doctor în filologie din anul 2004. Poet, prozator, eseist. A primit numeroase premii naționale pentru poezie și proză, între care premiul Uniunii Scriitorilor din România în anul 2001, pentru volumul de poezie Îngerul căzut şi în anul 2015 pentru romanul Laika; premiul „Balcanica” al poeților din Balcani, Brăila, 2010; Marele premiu „Liviu Rebreanu” pentru proză, Bistrița, 2017; Premiul „Nichita Stănescu” al Serilor de Poezie de la Desești (2019); „Cununa de lauri” la Turnirul de poezie de la Alanya (Turcia) în anul 2023. Volume de poezie, selectiv: Ceremonii insidioase (1985), Poeme în alb negru (1987), Intimitatea absenței (1992), Cântece de îngropat pe cei vii (1993), Fratele meu, străinul (1995), Complicitate (1998), Îngerul căzut (2001), Gloria milei (2003), Paznicul ploii (2010), Comunitatea artistică (2020). Traduceri din poezie și proză, în volume proprii și antologii, în franceză, engleză, rusă, sârbă, germană, italiană, cehă, suedeză, chineză, maghiară, slovacă, macedoneană etc.
-
27,48 leiAdaugă în coș

Sanctuarul rătăciţilor/ Liviu Ailincai (lichidare de stoc)
Pret normal 14,4 lei
Pret redus
-
5,28 leiAdaugă în coș

Gandacii din tastatura/ G.P. Volceanov (carte cu autograf)
G.P. Volceanov (n. 1989) este poet, scriitor, lexicograf şi cercetător în domeniul culturii hip-hop, actualmente doctorand al Școlii Doctorale Litere, Universitatea din București. A publicat cartea Rapul este poezie. O incursiune în cultura hip-hop românească (Tracus Arte, 2022) laureată cu premiul Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România, ed. a XXV-a, pentru cercetare interdisciplinară. A publicat poeme în România literară, Orizont, Vatra, Luceafărul de dimineață ş.a.
-
19,03 leiAdaugă în coș

Plastic Jesus/ Dan Radu Mihai (carte cu autograf)
Dan Radu Mihai (n. 1972) este regizor, scenarist și scriitor. După studii de film și experiență în publicitate și producția cinematografică, și-a manifestat prezența la intersecția dintre imagine, text și narațiune în cadrul unor proiecte culturale care aduc împreună cercetarea istorică și tehnologia. În 2022, a publicat, împreună cu Dan Sociu, volumul de proză Monarh, iar în prezent pregătește adaptarea acestuia pentru marele ecran, în calitate de regizor și co-scenarist al filmului.
Acest volum de poezii reprezintă debutul său editorial individual.
-
26,43 leiAdaugă în coș

Cartea nimicului / Mariana Criș (lichidare de stoc)
Pret normal 12 lei
Pret redus
-
5,28 leiAdaugă în coș
Cartea nimicului / Mariana Criș (lichidare de stoc)
Pret normal 12 lei
Pret redus
5,28 leiAdaugă în coș
Zilele unui timp infernal/ Gellu Dorian (carte cu autograf)
Gellu Dorian s-a născut la 13 octombrie 1953, în Botoşani. Poet, prozator, dramaturg, eseist. Debut literar în revista „România literară”, în 1972. Publică poezie în două antologii în urma unor concursuri la editurile Eminescu (1974) şi Albatros (1982). Volume de versuri publicate: Poeme introductive, 1986; Elegiile după Rilke, 1993; În căutarea poemului pierdut, 1996; Poeme golăneşti, 1997; Infernul migrator, 1997; Poesia mirabilis, 2000; Singur în faţa lui Dumnezeu, 2001, Un poet la New York, 2002; Cafeneaua Kafka, 2003; Elegiile de la Dorweiler, 2008; Alungînd tristeţea, ca Paganini, 2009; Poetul, 2010; Zece poeme exemplare din Tîrgul în care, cică, nu se întîmplă nimic, 2011; Cartea singurătăţilor, 2012; Şaizeci de pahare la o masă, 2013; Ierurgiile, 2014; Închizi fereastra. Şi zbori!, 2015; O sută de maeştri şi un discipol, 2015, Calea de urmat, 2017; Cealaltă viaţă, 2018; Gramote, 2019; La locul meu, 2022; El sau Ieşirea din ramă, 2023. Antologii de autor: În absenţa iubirii, 1996; Eranos – scene din viaţa şi opera Poesiei, 2003; Cartea tăcută, 2004; Criză şi melancolie, 2011; Abatorul umbrelor, 2011.
-
23,25 leiAdaugă în coș

Portrete fără ramă/ Nichita Danilov (lichidare stoc)
Pret normal 32 lei
Pret redus
-
15,86 leiAdaugă în coș

AFKA / Călin-Andrei Mihăilescu (carte cu autograf)
Autor: Călin-Andrei Mihăilescu
Anul apariției: 2018
Nr. pagini: 200
ISBN: 978-606-664-792-2
-
33,83 leiAdaugă în coș

Recenzii
Nu există recenzii până acum.