Opere 10 „Şotroane”, interviuri, scrisori/ Dumitru Tepeneag
„Care au fost, pe plan psihologic, consecințele comunismului în România, ale comunismului etatist și birocratic? Ar trebui vorbit în primul rând de infantilizare. Încetul cu încetul, poporul român, supus dictaturii, oprimat și îndoctrinat, a ajuns iresponsabil ca un copil. Mai rău: ca un copil bătut, maltratat, care e silit să mintă, să se ascundă, să fure. Intelectualii acestui popor aveau și ei cam aceeași mentalitate. Doar refugiul în arta pentru artă le mai putea da o identitate acceptabilă. Cât despre gândire, aceasta era supusă modului schizofrenic. Tot mințind, intelectualul aproape că ajunsese la o dublă personalitate. Mai grav e că nici când gândea împotriva regimului, nu putea gândi obiectiv, adică exagera în direcția opusă prin idealizare.”
Dumitru ȚEPENEAG
37,74 lei
CompareUpsell
Scrierea unui roman/ Dumitru Tepeneag
Dumitru Țepeneag (n. 1937) este un membru marcant al grupului oniric și teoretician al onirismului
românesc. Ia atitudine împotriva regimului comunist și în 1975, printr-un decret prezidențial, i se retrage cetățenia română. Se stabilește la Paris, unde are o intensă activitate editorială, fiind unul dintre animatorii exilului literar românesc. A tradus din Alain Robbe-Grillet, André Malraux, Albert Béguin, Robert Pinget, Alexandre Kojève, Jacques Derrida etc. A publicat proză scurtă, romane, volume de publicistică, pagini de jurnal, reunite în seria de autor „Opere” (I-IX), apărută la Editura Tracus Arte.
-
20,61 leiAdaugă în coș

Opere VII. Pont des Arts/ Dumitru Tepeneag
Autor: Dumitru Tepeneag
Anul aparitiei: 2018
Nr. pagini: 338
ISBN: 978-606-664-982-7
Coperta: Mircia Dumitrescu
-
40,44 leiAdaugă în coș
Opere VII. Pont des Arts/ Dumitru Tepeneag
Autor: Dumitru Tepeneag
Anul aparitiei: 2018
Nr. pagini: 338
ISBN: 978-606-664-982-7
Coperta: Mircia Dumitrescu
40,44 leiAdaugă în coș
Opere VI. Hotel Europa / Dumitru Țepeneag
Autor: Dumitru Țepeneag
Anul aparitiei: 2018
Nr. pagini: 472
Editia a II-a
ISBN: 978-606-664-922-3
-
40,44 leiAdaugă în coș
Opere VI. Hotel Europa / Dumitru Țepeneag
Autor: Dumitru Țepeneag
Anul aparitiei: 2018
Nr. pagini: 472
Editia a II-a
ISBN: 978-606-664-922-3
40,44 leiAdaugă în coș
Opere III: Un român la Paris. Jurnal / Dumitru Ţepeneag
Autor: Dumitru Ţepeneag
Anul apariţiei: 2016
Nr. pagini:
ISBN: 978-606-664-676-5
-
44,93 leiAdaugă în coș
Opere III: Un român la Paris. Jurnal / Dumitru Ţepeneag
Autor: Dumitru Ţepeneag
Anul apariţiei: 2016
Nr. pagini:
ISBN: 978-606-664-676-5
44,93 leiAdaugă în coș
Opere V Texte teoretice, interviuri, note critice, șotroane 1966-1989 / Dumitru Țepeneag
Autor: Dumitru Tepeneag
Anul aparitiei: 2017
Nr.pagini: 262
ISBN: 978-606-664-854-7
-
34,14 leiAdaugă în coș
Opere V Texte teoretice, interviuri, note critice, șotroane 1966-1989 / Dumitru Țepeneag
Autor: Dumitru Tepeneag
Anul aparitiei: 2017
Nr.pagini: 262
ISBN: 978-606-664-854-7
34,14 leiAdaugă în coș
Opere 9. Texte teoretice, interviuri, note critice, „șotroane” 1990 – 2000 / Dumitru Țepeneag (resigilat)
Autor: Dumitru Țepeneag
Titlu: Opere 9. Texte teoretice, interviuri, note critice, „șotroane” 1990 – 2000
Anul apariției: 2021
ISBN: 978-606-023-297-1
-
26,43 leiAdaugă în coș

Opere II: Zadarnică e arta fugii. Nunţile necesare / Dumitru Ţepeneag
Autor: Dumitru Ţepeneag
Anul apariţiei: 2015
Nr. pagini: 240
ISBN: 978-606-664-559-1
Coperta: Mircia Dumitrescu
-
34,14 leiAdaugă în coș
Opere II: Zadarnică e arta fugii. Nunţile necesare / Dumitru Ţepeneag
Autor: Dumitru Ţepeneag
Anul apariţiei: 2015
Nr. pagini: 240
ISBN: 978-606-664-559-1
Coperta: Mircia Dumitrescu
34,14 leiAdaugă în coș
Opere IV: Cuvântul nisiparniţă / Dumitru Ţepeneag
Autor: Dumitru Ţepeneag
Anul apariţiei: 2016
Nr. pagini: 439
ISBN: 978-606-664-729-8
-
40,44 leiAdaugă în coș
Opere IV: Cuvântul nisiparniţă / Dumitru Ţepeneag
Autor: Dumitru Ţepeneag
Anul apariţiei: 2016
Nr. pagini: 439
ISBN: 978-606-664-729-8
40,44 leiAdaugă în coș
Opere 8. Maramureș / Dumitru Țepeneag
ediție difinitivă, revizuită de autor
Anul apariției: 2019
Nr. pag.: 372
ISBN: 978-606-023-112-7
-
40,44 leiAdaugă în coș
Opere 8. Maramureș / Dumitru Țepeneag
ediție difinitivă, revizuită de autor
Anul apariției: 2019
Nr. pag.: 372
ISBN: 978-606-023-112-7
40,44 leiAdaugă în coș
Descriere
Informații suplimentare
| ISBN | |
|---|---|
| Format | |
| Număr de pagini | |
| Anul apariţiei |

Recenzii
Nu există recenzii până acum.