Descriere

Dumitru Crudu (1967, Flutura, Ungheni, R. Moldova), prozator, dramaturg, poet. A lansat în 1998, împreună cu Marius Ianuș, Manifestul Fracturismului în ziarul „Monitorul de Brașov”. A debutat, în 1994, cu două cărți în același timp, iar de atunci a mai publicat încă șase volume de poezie. Volumulpoooooooooate a apărut în 2004, la Editura Vinea. Cu antologia de poezie Falsul dimitrie, apărută la Editura Cartier, în 2014, iar în 2018 tradusă în limba polonă și editată la Gdansk, Polonia, este nominalizat la premiul Poetul European al libertății, ediția 2016-2018, Gdansk. Este unicul dramaturg român jucat în Africa și în America Centrală. Piesele sale au mai fost jucate în R. Moldova, România, Franța, Suedia, Germania și Italia. În 2003 a cîștigat premiul UNITER al Fundației Principesa Margareta pentru cea mai bună piesă de teatru din România. Începînd cu anul 2008, a început să publice și proză, iar unul dintre romanele sale – Oameni din Chișinău – a fost publicat în Cehia, în 2017, în traduceră lui Jiří Našinec. Cea mai nouă carte a sa de proză este Moartea unei veverițe (Editura Univers).

Poooooooooate (cu exact nouă „o”-uri) cuprinde aceleaşi versuri scurte, dictate în foc automat de o voce maniaco-depresivă care nu numai că se foloseşte de cuvinte pentru a-şi exprima alienarea, dar alienează, după chipul şi asemănarea-i, cuvintele însele (…) Oximoronul disperării blazate ambalează tensiunea unei poezii stranii, hidoase, deloc locvace, lipsită de puterea umorului și nemiloasă cu cititorul comod. Fără îndoială că, dacă există o poezie post-apocaliptică, aceasta este cea a lui Dumitru Crudu. Merită citită pentru a afla cum îți poți exprima trupul altfel decît urlînd de durere sau gemînd de plăcere și pentru a constata cu propriii ochi ce face întîlnirea dintre cuvinte vii și vecinătățile raționalului.

Alexandru Matei

Un soi de textualizare a stărilor de spirit se prelungeşte şi în cartea următoare, poooooooooate, unde din loc în loc tensiunea sentimentului sau a senzaţiei trece în structura sonoră intensificată a cuvîntului tipărit. Tot în registru senzorial intensificat, de mare forţă plastică, se proiectează viziuni ale sfîrşitului, ale decrepitudinii şi descompunerii cărnii, de un expresionism caricaturizat, sarcastic: o frenezie tratată grotesc a simţurilor, o voinţă febrilă de contacte cu lucrurile şi cu fiinţele, imaginarul concretelor gravitînd în jurul acţiunii de amplificare, de dilatare şi hiperbolizare cvasihalucinatorie a senzaţiei, cu consecinţe, din nou, dar agravate, în materia textuală.

Ion Pop