Descriere

Închid ochii. Şi-mi amintesc. Cuvinte auzite cândva în această maşină: “Eu nu am degete, eu nu am ochi. Nu am trup care să te înlănţuie, am numai cuvintele. Poveştile mele te vor înfăşura, te vor îmbrăca în cuvinte şi vei trăi astfel la nesfârşit. Ele sunt pergamentul în care trupul tău va fi înfăşurat ca într-un giulgiu, ele sunt fiinţa ta scrisă, întreaga ta viaţă”. Aceasta este secunda, îmi spun, aceasta este secunda în care, ca sub ochiul unui aparat de filmat, pergamentul se dezintegrează, literă cu literă, fibră cu fibră, se transformă lent în nisip, în pulbere fină acoperind totul…

Lia Vernescu