Volum câștigător al premiului „Alexandru Mușina”, în cadrul concursului de debut în poezie ALEXANDRU MUȘINA/ 2025

Sorin Tomuța s-a născut la Timișoara. După absolvirea Facultății de Litere, Istorie și Filosofie din localitate (licență & masterat), a făcut parte din grupul de cercetare „A Treia Europă”, înființat de profesorii Adriana Babeți, Mircea Mihăieș și Cornel Ungureanu pentru a încuraja studiul aprofundat al literaturilor și culturilor central europene. În paralel, a publicat recenzii și cronică literară în revista Orizont. Actualmente, trăiește în Canada, mai aproape de aurorele boreale, într-un oraș în care frigul și întunericul există în cantități suficiente pentru a face, din când în când, saltul în poezie. Pe continentul nord-american, a obținut, printre altele, un masterat (University of Western Ontario) și un doctorat (University of Alberta), ambele în literatură comparată.

E extraordinară antologia pe care o aveți în mână. Puține cărți m-au zguduit la fel în anii din urmă. Adam Zagajewski a scris un poem celebru care se cheamă Încearcă să lauzi lumea mutilată. E greu să faci asta, băiețeala stupidă a poeților îi face prea adesea să creadă că o lume mutilată face inutilă poezia (propoziția celebră a lui Adorno despre barbaria poeziei scrise după Auschwitz e una dintre cele mai cunoscute probe); însă poetelor poloneze din antologia asta le iese – repet cuvântul, oricât de abuzat e de regulă –  extraordinar. „Nu vreau să-mi moară oamenii”, scrie undeva cea mai tânără poetă din antologie. Și totuși îi mor – și totuși ea scrie poeme atât de firești & zguduitoare despre înmormântarea lor. În alte poeme se vorbește despre plâns – dar un fel special de plâns, care nu te oprește din micile acțiuni care schimbă lumea (cum face plânsul cu băieți ca Ghilgameș sau Ahile, oprindu-i din acțiune pentru destul timp). Asta e ce fac atât de – o spun a treia oară – extraordinar poetele poloneze: vorbesc vindecător despre lumi mutilate. Ce fac ele e proba că, în mâinile potrivite, toate promisiunile poeziei funcționează.

Radu Vancu

Drama unei povești nu se ascunde în ceea ce se întâmplă în ea, ci în ceea ce se întâmplă în afara ei. Acel, „cear fi fost dacă…”. Știi de ce te-am adus în Piața Romană? Aici e una din zonele cele mai aglomerate din București, aici au început cele mai multe povești și aici s-au terminat, aici autobuzele care intră în stație au venit cu cineva și au plecat cu altcineva, apoi au revenit iar, dar… cu alții, mereu alții. E ca un dans perpetuu, un dans bolnav, dansul umanității risipite în povești. Și pentru că aici București mi-a dat și tot aici București mi-a luat… Iar astăzi vreau să îți vorbesc despre reîntoarceri, despre momentul pe care fiecare îl trăiește întro zi, acela în care își amintește și retrăiește. Ai vrea să te întorci, dar nu o faci, la ce bun? Însă unii o fac, inconștienți, disperați, obligați poate, ajung la punctul de plecare, dar acolo nu mai e nimeni, sau e altcineva, sau e cel pe care vor cu ardoare să-l regăsească, însă nu întâlnesc decât o epavă a acestuia, un personaj semănând vag cu cel pe care și-l amintesc, un străin, adică o poveste.

Radu Sergiu Ruba a publicat volumele:
Poezie – Spontaneitatea înțeleasă (1983); Iluzia continuă (1988); Iubirea și Orientul (1994); Marginal (2001); Grația Dizgrația (2003, Premiul Asociației Scriitorilor București); Nu înțeleg ce mi se-ntâmplă (2017, Premiul „Ioan Flora” al secției de poezie a Uniunii Scriitorilor), Levitația (2021, tradus în spaniolă) și Ireversibil (2024). De asemenea, antologiile de autor: Dacă pleci în căutarea mea (1999) și Traversarea (2012). Proză scurtă – Contrabanda memoriei (1997) și Un mic arhipelag (2019). Romane – Demonul confesiunii (2004, reeditare 2009); O vară ce nu mai apune (2014 – Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române în 2016, Premiul Societății Scriitorilor din județul Bistrița-Năsăud și al festivalului Poesis de la Satu Mare, roman tradus și publicat în engleză, italiană și portugheză, cu o versiune și în spaniolă); Guantanamo (2018, tradus în italiană) și Semnătura indiană (2021 – Premiul Revistei Observator cultural).
A tradus romane, nuvele și eseuri din literatura franceză, autori precum Michel Tournier, Gilles Lipovetsky, Nicolas Ancion, Corrine Desarzens.
Poezii de ale lui R.S. Ruba au fost traduse în engleză, franceză, spaniolă, bulgară, portugheză, cehă, germană, maghiară și arabă.

Gheorghe Filip a debutat în 1983 la Editura Scrisul românesc cu volumul de proză scurtă Nevoia de amintiri. La o ediție a Festivalului Național „Marin Preda” a obținut premiul revistei România literară. O carte de proză scurtă, Zarea de cenușă a speranței, i-a fost premiată de Filiala București a U.S.R. A scris mai multe romane, câteva inspirate de sinuoasa perioadă de tranziție, adunate sub genericul Magia nisipurilor. A mai publicat un volum de versuri, Vremea parodiilor, și unul de eseuri, Cavalerii comicei figuri, despre lumea lui Caragiale.