Drama unei povești nu se ascunde în ceea ce se întâmplă în ea, ci în ceea ce se întâmplă în afara ei. Acel, „cear fi fost dacă…”. Știi de ce te-am adus în Piața Romană? Aici e una din zonele cele mai aglomerate din București, aici au început cele mai multe povești și aici s-au terminat, aici autobuzele care intră în stație au venit cu cineva și au plecat cu altcineva, apoi au revenit iar, dar… cu alții, mereu alții. E ca un dans perpetuu, un dans bolnav, dansul umanității risipite în povești. Și pentru că aici București mi-a dat și tot aici București mi-a luat… Iar astăzi vreau să îți vorbesc despre reîntoarceri, despre momentul pe care fiecare îl trăiește întro zi, acela în care își amintește și retrăiește. Ai vrea să te întorci, dar nu o faci, la ce bun? Însă unii o fac, inconștienți, disperați, obligați poate, ajung la punctul de plecare, dar acolo nu mai e nimeni, sau e altcineva, sau e cel pe care vor cu ardoare să-l regăsească, însă nu întâlnesc decât o epavă a acestuia, un personaj semănând vag cu cel pe care și-l amintesc, un străin, adică o poveste.

Prin percutanța teatrală a replicii sale aforistice, de o mare densitate ideatică, prin paradoxala „sinceritate” a personajelor, în afirmarea orgolioasă a propriei lor ticăloșii, dezvăluind o îngrijorătoare falsificare a zonelor afectivității umane, prin esențializarea viziunii satirice globale asupra inautenticității de orice fel, ca și prin libertățile formale pe care și le asumă noile sale structuri dramatice, Mazilu a exercitat și va exercita în continuare una dintre cele mai puternice influențe asupra dezvoltării dramaturgiei originale, consolidându-i vocația satirică în numele unui „moralism” justițiar, de o superioară elevație spirituală.(…) Șansa de a cunoaște lumea lui Mazilu e șansa de a ne cunoaște mai bine pe noi înșine.
Victor Parhon

Volum câștigător al premiului „Alexandru Mușina”, în cadrul concursului de debut în poezie ALEXANDRU MUȘINA/ 2025

Sorin Tomuța s-a născut la Timișoara. După absolvirea Facultății de Litere, Istorie și Filosofie din localitate (licență & masterat), a făcut parte din grupul de cercetare „A Treia Europă”, înființat de profesorii Adriana Babeți, Mircea Mihăieș și Cornel Ungureanu pentru a încuraja studiul aprofundat al literaturilor și culturilor central europene. În paralel, a publicat recenzii și cronică literară în revista Orizont. Actualmente, trăiește în Canada, mai aproape de aurorele boreale, într-un oraș în care frigul și întunericul există în cantități suficiente pentru a face, din când în când, saltul în poezie. Pe continentul nord-american, a obținut, printre altele, un masterat (University of Western Ontario) și un doctorat (University of Alberta), ambele în literatură comparată.

Dalina Bădescu
n. 1990
Istoric de artă și artist plastic

Elegii didactice.
Ilustrații Mircia Dumitrescu

De același autor:
• Apeiron, 1971, Premiul pentru debut „Mihai Eminescu”
• Viață de probă, 1998, Premiul Cartea anului
• Tags, 2002, Premiul Uniunii Scriitorilor din România
• Stive de tăcere, 2011 (antologie), postfață de Ion Pop, Premiul național de poezie „Mihai Eminescu”
• Descos și țes, 2018 (antologie de autor, 2 volume, 1971-2017), Premiul Festivalului de poezie „Nichita Stănescu”
• Om cu vâslă pe umăr, 2020, concepție grafică și desene de Mircia Dumitrescu, Premiul „Mihai Eminescu” pentru poezie al Academiei Române
• Premiul „Eugen Lovinescu”, pentru promovarea limbii și literaturii române în străinătate, acordat de Muzeul Național al Literaturii Române, 2024
• Premiul „Tudor Arghezi” pentru Opera Omnia, 2025
• Premio de Poesía Nuevo Siglo de Oro, Circulo de Poesía, Ciudad de México, 2023

E extraordinară antologia pe care o aveți în mână. Puține cărți m-au zguduit la fel în anii din urmă. Adam Zagajewski a scris un poem celebru care se cheamă Încearcă să lauzi lumea mutilată. E greu să faci asta, băiețeala stupidă a poeților îi face prea adesea să creadă că o lume mutilată face inutilă poezia (propoziția celebră a lui Adorno despre barbaria poeziei scrise după Auschwitz e una dintre cele mai cunoscute probe); însă poetelor poloneze din antologia asta le iese – repet cuvântul, oricât de abuzat e de regulă –  extraordinar. „Nu vreau să-mi moară oamenii”, scrie undeva cea mai tânără poetă din antologie. Și totuși îi mor – și totuși ea scrie poeme atât de firești & zguduitoare despre înmormântarea lor. În alte poeme se vorbește despre plâns – dar un fel special de plâns, care nu te oprește din micile acțiuni care schimbă lumea (cum face plânsul cu băieți ca Ghilgameș sau Ahile, oprindu-i din acțiune pentru destul timp). Asta e ce fac atât de – o spun a treia oară – extraordinar poetele poloneze: vorbesc vindecător despre lumi mutilate. Ce fac ele e proba că, în mâinile potrivite, toate promisiunile poeziei funcționează.

Radu Vancu