Magazin Online de cărți

Reduceri!

Un zoo la Roma / Pascal Janovjak

Autor: Pascal Janovjak

Titlu: Un zoo la Roma

Traducere de: Florica Ciodaru-Courriol și Florence Courriol-Seita

ISBN: 978-606-023-283-4

Anul apariției: 2021

29,75 lei

Compare

Share this product

Descriere

Luând ca pretext un fapt real – înfiinţarea grădinii zoologice în vecinătatea Villei Borghese – Pascal Janovjak reuşeşte performanţa de a reînvia un secol de istorie italiană şi o poveste de dragoste din lumea de azi (telefoane mobile, funcţii de PR, televiziuni şi manifestări pentru apărarea animalelor). Cititorul este invitat la o plimbare melancolică cu un negustor de animale, un arhitect pe cât de nebun, pe atât de genial, cu o tânără directoare adaptată la modern, cu un îngrijitor trist, un veterinar fără scrupule. Crearea şi devenirea locului sunt evocate cu trimiteri la principalele evenimente istorice, la care se adaugă câteva întâmplări inspirate de istoria recentă a Italiei, agrementate cu o poveste de iubire dintre Giovanna di Stefano – frumoasă, blondă şi cam pierdută – şi straniul Chahine, venit cu o misiune destul de ceţoasă la Roma. Şi mai surprinzător în plan narativ este tamandinul, ultimul exemplar al unei specii pe cale de dispariţie; animalul, botezat Oscar, atrage publicul şi măreşte veniturile instituţiei, iar ficţional generează un deznodământ demn de un roman poliţist. O „carte încântătoare”, purtată de „un suflu baroc şi imaginar”, cum remarca Patrick Ferla, şi de un stil rafinat, irigat de un umor subtil şi detaşat, în care trecutul şi prezentul se suprapun armonios, iar observaţia tipologică ţine locul comentariului psihologizant.

Născut în 1975 la Bâle (mama, de origine franceză, tatăl – slovac), Pascal Janovjak a studiat literatura comparată şi istoria artei la Strasbourg, a predat în Orientul Apropiat şi a condus Alianţa franceză de la Dhaka (Bangladesh), a predat literatură în Palestina, unde a început să-şi scrie primele cărţi. După obţinerea unei burse de rezident la Institutul elveţian din Roma, în 2011, se instalează în capitala italiană, unde locuieşte şi azi, şi unde se naşte ideea cărţii Un zoo la Roma. Mai multe  premii – printre care Premiul elveţian de literatură, premiul publicului RTS, cât şi premiul „Michel Dentan” – i-au recompensat activitatea de până acum. A mai publica: Coléoptères, culegere de poeme în proză, éditions Samizdat, Geneva, 2007; L’Invisible, roman, BuchetChastel, Paris, 2009; À toi, povestiri încrucişate, în colaborare cu Kim Thúy, Editura Librex, Montréal, 2011.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Un zoo la Roma / Pascal Janovjak”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *