„miere pentru toate exponatele”, de Artiom Oleacu
| octombrie 10, 2019
În curând, la Editura Tracus Arte va apărea volumul miere pentru toate exponatele, de Artiom Oleacu, câștigător al premiului „Alexandru Mușina”, în cadrul concursului de debut în poezie „Alexandru Mușina”, ediția a VI-a.
Poezia acestui volum e a unei violențe tăcute, reținute, insidioase. O lume care aproape că se sustrage temporalității, marcate prin elemente insignifiante, dacă le privim din afară, decisive pentru membrii acestei lumi, dacă adoptăm perspectiva lor. O violență care nu ucide, cel puțin nu imediat, ci lasă traume, cicatrice vizibile sau invizibile, uneori răni necicatrizate. O poezie care, dacă ar avea de optat între „artă” și adevăr, l-ar alege fără șovăire pe cel din urmă. Ceea ce și face, și acesta e motivul pentru care am încredere în Artiom Oleacu. – Romulus Bucur
Deschizi oriunde cartea lui Artiom Oleacu – și îți vorbește de îndată o voce nouă & atașantă, care te face s-o crezi imediat pe cuvânt. Cuvânt de cuvânt. O voce dark & funny & înduioșătoare & dură. Ca a tuturor poeților adevărați. Din a căror stirpe Artiom Oleacu face strălucitor parte. – Radu Vancu