Visul este compus din „forma liniilor subțiri care fac noduri” ale unei firave stabilități, căci „țes o pânză nouă abia vizibilă” care învăluie protectiv întreaga simțire. Împrumutul de noi nume sau trupuri trădează nevoia de substituirea propriei identități cu alte forme non-identitare. Se produce o distanțare, o înstrăinare de propria persoană în interiorul căreia există un malaxor ce captează secvențe, impresii, apariții pe care le amestecă, le contorsionează, le transformă într-o pastă tenebroasă: „te-ai întrupat și iar întrupat/ ai luat nume și forme/ concrete efervescente intransigente/ forma căldurii paturilor suprapuse/ care unifică simțurile/ malaxând exteriorul nu mai era/ decât o pastă/ proaspăt ieșită din mașina de tocat carne” (insectar de vibrații). Savu Popa

Citiți cronica completă aici:

https://omiedesemne.ro/simbioza-dintre-visceral-si-virtual/