Lansarea volumelor câștigătoare în cadrul concursului de debut Alexandru Mușina, Ediția a VIII-a
| mai 5, 2022
Joi, 5 mai, ora 17:30, va avea loc lansarea volumelor câștigătoare în cadrul concursului de debut Alexandru Mușina, ediția a VIII-a: „Cei cinci ani de muțenie”, de Ioana Zenaida Rotariu și „Sangvinar”, de Rareș Călugăr.
📍 Librăria Șt.O.Iosif, strada Mureșenilor nr. 14, Brașov.
Alături de poeții Ioana Zenaida Rotariu și Rareș Călugăr vor fi profesorii facultății de Litere, Adrian Lăcătuș și Rodica Ilie, doctoranda Camelia Teodora Bunea și scriitorul Mihail Vakulovski. Evenimentul va fi moderat de Augusta Oniță-Bagoly.
Cei cinci ani de muțenie / Ioana Zenaida Rotariu
Titlu: Cei cinci ani de muțenie
Autor: Ioana Zenaida Rotariu
ISBN: 978-606-023-249-7
Anul apariției: 2021
Acest volum a fost desemnat câștigător în cadrul concursului de debut în poezie „Alexandru Mușina”, ediția a opta
-
-
16,20 leiAdaugă în coș
Cei cinci ani de muțenie / Ioana Zenaida Rotariu
Titlu: Cei cinci ani de muțenie
Autor: Ioana Zenaida Rotariu
ISBN: 978-606-023-249-7
Anul apariției: 2021
Acest volum a fost desemnat câștigător în cadrul concursului de debut în poezie „Alexandru Mușina”, ediția a opta
16,20 leiAdaugă în coș
O rană existențială vrea să îmblânzească Ioana Zenaida Rotariu în acești Cinci ani de muțenie. Nu doar în ciclul de doliu, ci și în celelalte, în care ea rămâne la fel de fragilă și de casantă, mereu agresată și încercând să întâmpine fiecare zi cu „sensibilitatea etanșă”. E o soluție care eșuează însă metodic și punctual, căci partitura de fond e tocmai cea a sensibilității expuse continuu la agresiuni. Ioana e din corul Sylviei Plath, convinsă și ea că „mutilarea femeii începe din tinerețe/ și nu se termină niciodată”. La această fatală expunere la supliciu reacționează poemele Ioanei, în secvențe de concret cotidian și într-o gramatică deopotrivă de exorcizare și denunț. Dar fără să ridice tonul, ci doar constatând cu glas detașat că trece prin „micile iaduri” ale fiecărei zile.
Al. Cistelecan
O prezență acută într-o lume plină de absențe, o voce care observă și traversează lumea. O cruzime revărsată în atmosfera cărții. Undeva ascuns un copil care pare că nu vrea să spună chiar tot ce știe. Hiperluciditatea unei minți permanent treze ce depistează mecanismul și deconstruieşte cu rapiditate inutilitatea descrierilor largi. O blândețe cinică abia sesizabilă printre minimalisme, scene reduse la tăcere și lipsa înfloriturilor de orice fel. O poezie în control, căci absența naște luciditate și o claritate maximă, făcând astfel loc poeziei și unei voci singulare, care tace și vorbește deopotrivă în Cei cinci ani de muțenie ai Ioanei Zenaida.
Svetlana Cârstean
Ioana Zenaida Rotariu s-a născut în 1992, la Braşov. A publicat poezii şi articole în revistele Astra, Corpul T, Poesis Internaţional, Vatra. A absolvit Facultatea de Litere cu o licenţă despre Michel Houellebecq, apoi a urmat, tot la Braşov, masteratul de Inovare Culturală. În prezent, lucrează ca librar.
Sangvinar / Rareș Călugăr
Titlu: Sangvinar
Autor: Rareș Călugăr
ISBN: 978-606-023-316-9
Anul apariției: 2021
Acest volum a fost desemnat câștigător al premiului „Regele Dimineții”, în cadrul concursului de debut în poezie „Alexandru Mușina”, ediția a opta
-
-
19,79 leiAdaugă în coș
Sangvinar / Rareș Călugăr
Titlu: Sangvinar
Autor: Rareș Călugăr
ISBN: 978-606-023-316-9
Anul apariției: 2021
Acest volum a fost desemnat câștigător al premiului „Regele Dimineții”, în cadrul concursului de debut în poezie „Alexandru Mușina”, ediția a opta
19,79 leiAdaugă în coș
Rareş Călugăr s-a născut la Braşov în 1997. A absolvit studiile de licenţă şi masterat în cadrul Facultăţii de Litere. Este librar şi traducător. Din 2018, ţine rubrica de arte vizuale a revistei Astra. Literatură, arte şi idei. Îl pasionează fotografia şi arhitectura urbană antebelică, precum şi barocul olandez. Îi plac plimbărie prin pădure.
Suntem într-un fel de univers medieval, când flamand, când săsesc. Dar nu unul confortabil și romanțios, ca în bulele multicolore ale festivalurilor de reenactment. E un spațiu-altfel, candid în cruzimile și crud în candorile sale. Și apoi, instantaneu, și la fel de halucinant, ne trezim (?) în prezentul nostru cel mai imediat, mai concret și mai visceral. Toată această curgere când aburoasă, când onctuoasă, crește pe lângă noi „încet repovestită de o străină gură”. Străină, fiindcă stranie, fiindcă veninddintr-un perpetuu de-altundeva.
Un lucru e cert: aceste poeme nu seamănă cu nimic din ce ați citit până acum.
Caius Dobrescu