Însă dă tot ce ai nu e o apologie a experienței poeziei (cu instanțele sale teoretice și practice), ci și o privire directă asupra diverselor aspecte ale vieții de zi cu zi: dragostea, intimitatea, prietenia, îmbinate atrăgător cu mici scenarii concrete și chiar îndemnări „clasice”, folosite și refolosite până când devin simbolice, adesea chiar sentimentale (părând adesea autoironice). Alexandra Pâzgu ne vorbește despre tot ce înseamnă poezia în cadrul acestei lupte zilnice de a fi mai bun, mai de succes, vorbind treptat despre micile frici și anxietăți ale generației sale, dar și despre deconstruirea propriului sine („am să deconstruiesc acest eu împuțit” / pag. 28), un mic război dându-se între două moduri diferite de viață: ceva meaningful și ceva superficial, viața ca instanță spirituală gratifiantă (o căutare de sens superioară, nu religioasă, ci prin intermediul artei) și viața ca trăire, pur și simplu, cu periplurile ei simpatice și dezastruoase, un pic de mișcare, mâncare de oameni normali (pag. 90), yoga, un pic de sănătate, un vin roșu bun: „să inspiri, respiri regulat/ ca să fii sănătos/ să scrii poezie.” (pag. 90) Ramona Boldizsar

Citiți continuarea aici: https://citestema.ro/esti-tu-si-in-locul-tau-nimeni-altcineva-despre-da-tot-ce-ai-de-alexandra-pazgu/

„vreau să supraviețuiesc poeziei/ să trăiesc superficial/ și să fiu fericită undeva în sudul franței sau în italia/ sau în viață, în general.” (pag. 96)

Pe @Ramona Boldizsar o găsiți la:

https://ramona.boldizsar.ro/

https://www.youtube.com/channel/UCN9s0M1JggFK9n5M3AA89RQ/featured