„Cunningham cere nu doar adecvare la textul literar, o atenție pliată pe realitatea lui specifică (ceea ce nu înseamnă scoatere din contextul socio-istoric, dar nici deplasarea textului spre margine și a contextului spre centru, nici remodelarea-ficționalizarea contextului istoric ori a textului în funcție de grile ideologice din prezent), ci, mai mult, o atitudine plină de respect, supunerea interpretului la „obiectul“ literaturii. El citează copios interpretări aberante, urmărește filiațiile temelor teoretice și critice curente, concatenarea și deformarea lor, bazată uneori pe citate false ori inexacte, alteori pe interpretări decontextualizate ori eronate, pentru a extrage din vălmășagul de prejudecăți al Teoriei acele întrebări firești pe care nimeni nu le mai pune: despre autorul ori cititorul (încă) în viață, despre lectura ca „întîlnire“ intimă și concretă între un cititor și un text literar, fiecare cu o realitate individuală. Teoria contemporană vrea să purifice literatura scrisă pînă acum după grile exclusiv sociale și politice și o usucă, diminuînd-o, reducînd-o la „mici cristale“ (metafora îi aparține lui Iris Murdoch), manipulabile, pure, dar lipsite de viață. Scopul oricărei Teorii este reducția, așa cum mărturisise „onest“ unul dintre părinții formalismului rus, Vladimir Propp. Modelele teoriei literare (ale oricărei Teorii) sărăcesc nu doar realitatea literaturii, dar și realitatea lumii, reia Valentine Cunningham o idee exprimată de Borges. Literatura, lectura aparțin unei realități a lumii și unei umanități, poate, pe cale de a se pierde – iată una dintre sugestiile grave ale acestei cărți.”

Puteți citi articolul complet aici :

Gumbo și gen(i)ul comun al Teoriei sau cum citim, după Valentine Cunningham 

Articol de Raluca Dună în Observator Cultural