”Crivacul” povestit de Gabriela Toma și invitații ei
| noiembrie 8, 2022Sâmbătă, 12 noiembrie 2022, de la ora 18.00, la Muzeul Național al Țăranului Român (Strada Monetăriei nr. 3) din București, puteți afla povestea volumului de poezii „Crivacul” (Editura Tracus Arte, 2022), precum și alte întâmplări relatate de invitații autoarei Gabriela Toma. În deschiderea evenimentului moderat de Dan Mircea Cipariu, vor lua cuvântul distinși oaspeți. Va onora lansarea cărții dl Benito Jiménez Sauma, consul în cadrul Ambasadei Mexicului în România. Momentele muzicale de început, cuprins și final vor fi semnate de Tic Petroșel.
”Crivacul poetic al Gabrielei Toma ne propune un instrument de sondare în ocnele ontologice ale post-istoriei și în spațiile limită dintre lumea legată de lucruri și duhuri și lumea cealaltă pe care o poți accesa odată cu Luminația ori cu circuitul neîntrerupt al amintirilor. Ontologia lacrimilor aduce la malul textului poetic sarea din moarte și din viață, cu granițe bine ferecate, în spatele cărora stau mereu la pândă imagini poetice care te urmăresc până la scufundarea cea mai de jos în imaginar ori în subconștient.”, a declarat Dan Mircea Cipariu.
„Recursul la inconștient, de unde poeta extrage minerale pline de stranietate, ne trimite cu gândul la metodele suprarealismului, doar că ea nu scrie (așa cum face, de exemplu, Nora Iuga) dicteuri, ci construiește colaje imagistice neobișnuite sau operează rupturi semantice, care sunt aproape întotdeauna generatoare de tensiune lirică.”, a scris Octavian Soviany în revista „Observator cultural”.
AgențiadeCarte.ro este partenerul media al evenimentului.