Proiecțiile ei merg spre zona reflexiei cultural-personale, într-un mix poematic extrem de dinamic despre acasă, timp și dezrădăcinare, despre „regulile” societății de consum și ce înseamnă ele pentru tânărul creator de azi („mecanismele comodificate ale artei”), limite și identitate – în, linii mari, deci, ar fi aici un excurs intim cu o retorică puternică de stânga, care atacă fără rezerve toate neregulile pe care le detectează în toată chestionarea libertății care se deduce, până la urmă, din poeme. Rezultă, dintr-un proiect de o amploare de genul ăsta, și o „rețetă”, sau fals-rețetă a trăirii contemporane, în care se citește multă revoltă și o critică socială pe care Alexandra Pâzgu o regizează cu extază și vervă ironică: „cum să faci să trăieşti azi bine/ dă tot ce ai/ e cum se spune: «when you stop giving a fuck/ people start giving fucks.»// cum să fii original azi?// dă tot. fă ce trebuie să faci/ şi cum spune silviu gherman în new years resolution/ pe facebook:/ nu te lăsa tras la fund de căcaţii din jur.// nu face proiecte, de exerciţiu, de antrenament, de jenă/ sau ca să te compari încă o dată/ cu modelul cultural care ne-a fost servit în şcoală:/ demonstrează că meriţi!/ fuck that shit/ dacă trăieşti aşa vei fi întotdeauna// […] dă tot ce ai. fă ce trebuie să faci/ și cumva universul va avea grijă să îți fie bine/ cum spune choelio// oricum, altă șansă nu avem”, 20. Sunt doar fragmente dintr-un discurs mult mai amplu care adună cam toate revelațiile incandescente ale volumului și care punctează hotărât distanțarea poetei față de practicile sociale comune azi.

Andreea Pop

Citiți cronica completă aici:

https://revistavatra.org/2022/03/30/andreea-pop-niste-exercitii-de-intelectualizare-afectiva/