Magazin Online de cărți

Demonologia basmului popular românesc. Motivul zmeului/ Petru Adrian Danciu

Colecția „Phantasma

Anul apariției: 2019

Nr. pag.: 534

ISBN: 978-606-023-096-0

38,00 lei

În stoc

Compare

Share this product

Descriere

A aborda „mitogenul zmeului”, un motiv printre multe altele din basmul românesc, dintr-un unghi aflat „între fenomenologie și hermeneutică”, în intenția unei posibile întoarceri în timp, deci ca istorie „inversă” sau, cum precizează autorul, Petru Adrian Danciu, ca moment în ordinea „arheologiei spirituale”, ne pune în fața unui „obiect cultural” a cărui situare în actualitate este posibilă numai prin actul lecturii, dar este raportabilă, când se urmărește aceasta, ca în studiul de față, și la un originar aproximat nu fără aportul intuiției operante, în anumite limite, în zona istoriei religiilor și, mai larg, a mentalităților. Rezultă, astfel, un construct ce ne apropie nu doar de o suprafață limitat tematică, ci și de complexitatea dinamicii câmpurilor mitice și religioase aflate în atingere, cu finalitate în statornicirea credințelor, riturilor și a desfășurărilor mentalității în geografia Daciei după retragerea aureliană, pe durata primirii și adaptării creștinismului. Dar fiindcă ne aflăm la contactul cu o realitate spirituală care nu s-a supus și nu se va supune niciodată destructurării

într-un regim absolut, definitiv și imprescriptibil, apreciem demersul ca fiind plasat, deci, pe terenul mai amplu și mai permisiv al culturii, sub acele auspicii putând fi oricând deschise prin funcția unui „cod enciclopedic” (în formularea lui Umberto Eco).  Mircea BRAGA

Informații suplimentare

Anul apariţiei

Format

Număr de pagini

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Demonologia basmului popular românesc. Motivul zmeului/ Petru Adrian Danciu”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *