Descriere

Două steaguri care nu aveau cum să se-ntâlnească. Ce să caute laolaltă? Cum să-și lase împreună umbra în poezia fals retorică și anti-retorică a Ramonei Fotiade? Și totuși… În cărticica de seară îngrijită de departe de către strălucitul critic Mircea Martin, în versurile de acum, iată steagul lui Bacovia – cenușiu, ud, fâlfâi greoi – și steagul lui Caragiale – albastru, desigur, ca lucioasa făptură a acceleratului București – Breslau via Mizil. Nu-l poți găsi în versurile acestei poete (să renunțăm la adjective: ești poet sau nu) nici pe Bacovia și nici pe Caragiale. Fiecare a rămas la locul său, în opera proprie. Și atunci de ce-l văd pe încetul Bacovia, și atunci de ce-l văd pe surescitatul caragiale urmărindu-i cu interes mâna firavă care scrie? (Florin Mugur)