Artur Cojocaru și Dan Negară, invitați la Cenaclul Republica
| ianuarie 16, 2020În unele dintre versurile lui Artur Cojocaru există un patos dezmembrat, redus la tăcere, tocmai pentru a mai putea vorbi despre lucrurile esențiale. Alte poeme sunt construite dintr-o singură frază, în care tonul neutru și rece al relatării este dinamitat spre final cu ajutorul unui singur cuvânt. O capsă ascunsă între petalele unei roze, aruncând în aer zaiul indiferenței și al cinismului și lăsând în urma ei un nor de stranietate și frumusețe. Poemele lui Artur Cojocaru încep abia după ce acestea se termină. – Dumitru Crudu
Artur Cojocaru are, de foarte devreme, câteva atuuri destul de rare la un poet de-abia ieșit din adolescență: inteligență, luciditate, impecabilă stăpânire a mijloacelor. Pe de altă parte, un debut la douăzeci de ani e întotdeauna o afacere delicată (să nu zic riscantă). Secvențele pe care Cojocaru le relatează, minimal și fără stridențe, sunt instalate încă de pe acum într-un perimetru destul de familiar cititorilor de poezie contemporană – nespectaculos și consecvent în formula sa, el se situează în momentul de față la egală distanță între Dumitru Crudu și Constantin Acosmei, cu o scriitură sigură, exactă, căreia nu i se pot aduce reproșuri tehnice și care nu poate fi bănuită de extravaganțe sau fake-uri. De aici încolo, drumul îi este deschis. – Claudiu Komartin
Să citești poezia lui Artur Cojocaru e ca o înregistrare mecanică de imagini peste care se suprapune senzația că există undeva, ascunsă și sufocată, o sensibilitate care alege să se exprime prin contraste, prin răceală, prin mimarea indiferenței. E „o singurătate prea zgomotoasă” în poemele lui, o liniște care strigă dureros în fiecare poem prin automatismul cu care se acomodează la lumea din jur. Cu siguranță o carte încântătoare care va cuceri chiar și cititorul contrariat. – Moni Stănilă
Volumul semnat de Artur Cojocaru se găsește în librării și/sau poate fi comandat de pe website-ul Editurii Tracus Arte: https://edituratracusarte.ro/produs/un-cap-pentru-un-cos-de-gunoi-artur-cojocaru/