Scriitorii și animalele lor totemice: #3 Cătălina Matei
| aprilie 7, 2020V-ați întrebat vreodată care sunt animalele totemice ale scriitorilor pe care-i citiți? Cine îi protejează și la cine se gândesc din când în când, atunci când regnurile și realitățile lumii prezente tind să se apropie, să se separe sau să se modifice? Să urmărim și să aflăm mici secrete din lumea scriitorilor.
Astăzi vă vom dezvălui animalul totemic al scriitoarei Cătălina Matei.
„Libertate e când refuzi”, scrie Cătălina Matei. Cu alte cuvinte, ești liber când îți poți îngădui să sfidezi nevoia, nevoile, și să te bucuri „să o iei de la capăt”. În aceste poeme de notație crudă, intolerantă se celebrează rupturi, gesturile sunt violente, verbele sunt casante, obiectele înseși sunt agresive. Corpul e evocat în ipostazele sale mai cu seamă carnale. Observația de ordin moral țîșnește în plin vacarm al instinctelor: „ea urlă, ei urlă / așa se văd mai bine”. Aștept cu încredere și curiozitate al doilea volum al Cătălinei Matei. (Mircea Martin)
CĂTĂLINA MATEI (n. 1988, București) a absolvit cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității Naționale din București și ale Facultății de Interpretare Muzicală (UNMB). Apoi s-a răsucit și a urmat cursurile de Teoria literaturii și literatură comparată (Universitatea Națională din București). A câștigat câteva concursuri literare, unul dintre ele având ca urmare debutul ei la editura Tracus Arte în 2014, cu volumul de poezii Lanul cu sârme întinse. După ce a realizat subtitrări, a fost profesoară de română și de pian. În prezent, este redactor la Editura Tracus Arte. E cvasi-traducător (a tradus articole de teorie literară și a fost co-traducător la antologia Poeme alese de Anne Sexton).
Volumul Lanul cu sârme întinse este disponibil aici: https://edituratracusarte.ro/produs/lanul-cu-sarme-intinse/