Întoarceri, de Nicolas Cavaillès
| iulie 3, 2020În curând, la Editura Tracus Arte va apărea volumul de poezie Întoarceri, de Nicolas Cavaillès, prima carte scrisă de autor în limba română.
De n-ar fi fost decât un experiment, o carte scrisă într-o limbă „învățată”, Întoarcerile lui Nicolas Cavaillès ar fi meritat toată aprecierea. Cu atât mai mult cu cât trădează un bun cititor de poezie românească, lăsând să transpară discret ecouri stănesciene, urmuziene sau, inevitabil, cioraniene. Dar, în primul rând, sunt „întoarceri” către un lirism originar, uneori abscons sau oracular, alteori elegiac, diferit de lirismul subiacent din cărțile de proză publicate de autor în franceză. De aici, suflul de prospețime al acestor insolite explorări. Constantin Acosmei
Nicolas Cavaillès s-a născut în 1981, în Franţa. A publicat mai multe volume la Editions du Sonneur (Paris), printre care Viața domnului Leguat (Premiul Goncourt pentru Nuvelă, 2014) şi De ce balenele sar (Premiul Gens de Mer 2015). A editat opera franceză a lui Cioran în « La Bibliothèque de la Pléiade » (Gallimard,2011) şi lucrează ca traducător din română în franceză de vreo cincisprezece ani. Întoarceri este prima lui carte scrisă în română.