Lectură din volumul de poezie „Forme de apus”, de Mihai Ignat
| octombrie 29, 2020Mihai Ignat s-a născut în 1967, la Braşov. Studii de licenţă, masterat şi doctorat la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. Actualmente conferenţiar universitar la Facultatea de Litere a Universităţii „Transilvania” din Braşov. Poet şi dramaturg. A debutat ca poet cu volumul colectiv Tablou de familie şi cu placheta Klein, în 1995. Au urmat volumele de poezie Eu, Klein spuse, Poeme în doi, kleinpoeme, Cangrena e un animal de casă, Klein spuse Klein, Klein reloaded, Poate noaptea a şi-nceput și Frigul. În 2004 debutează ca dramaturg, prin montarea piesei Crize la Radio BBC, Londra. Premiat al concursului Uniter și al altor concursuri naționale de prestigiu, cu montări în ţară şi în străinătate, cu piese traduse în engleză, germană, cehă, polonă, rusă, bulgară, spaniolă, italiană şi greacă, a publicat volumele de teatru Patru cepe degerate, Crize, Meserii şi fundături, Black Sitcom, Patru piese într-un act, Fermoare, nasturi şi capse, Toţi privesc înainte şi Ei sunt printre noi.