„Cioran, omul incomplet”, de Alexandru Seres
| septembrie 30, 2021La editura Tracus Arte va apărea volumul Cioran, omul incomplet, de Alexandru Seres.
Perfect documentat, Alexandru Seres a adunat tot ce s-a putut în materie de informaţii despre Cioran şi ceva pe deasupra, a confruntat sursele şi-a coroborat datele, a clarificat multe detalii de „poveste a vieţii”, completând ce se ştia cu ce nu se ştie şi contestând cu argumente imbatabile unele aserţiuni sau deducţii ale altor admiratori ai româno-francezului, într-un ansamblu de precizări biografice utile în sine şi admirabile ca performanţă de gen. Tipologic vorbind, cartea se-aşază în descendenţa câtorva celebre clarificări de biografii ale unor mari personalităţi, filozofi, scriitori sau de alte profiluri, amintind, mutatis mutandis, contribuţii precum cea a lui Eckermann, secretarul personal şi confesor al lui Goethe, sau, într-o formulă mai apropiată de acribia cercetării profesioniste, a lui Richard Ellmann, „cronicarul” vieţii şi operei lui James Joyce. Ion Bogdan Lefter
Alexandru Seres
Născut în 1957, la Oradea. Licenţă în filologie la Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj (1981), doctor în filosofie cu o teză despre Cioran (2020). Înainte de 1989 lucrează în învăţământ, apoi în presa locală. Din 2008, redactor la revista de cultură orădeană Familia. Cărţi publicate: Trăirea geometriei (poezii, 1992), Infernul nostru cel de toate zilele (publicistică, 1998), Litanie putredă (poezii, 2018).
Pingback: O nouă apariție editorială: „Cioran, omul incomplet”, de Alexandru Seres, editura Tracus Arte | BookHUB
Pingback: Noutăți editoriale – Editura Tracus Arte