Cu peregrinări în jurul lacurilor, prin păduri sau pe lângă apele Dâmboviţei, cartea Corinei Ciocârlie nu are ambiţia să facă analiza microscopică a cartografierilor produse de imaginar. E, în schimb, o relectură pertinentă care, pe lângă dispozitivul selecţiei critice și al geografiei literare, se folosește de flexibilizarea temporalităţii. Mai exact, propune jocuri de perspectivă prin care reprezentările lui Ion Ghica și Sadoveanu, de pildă, sunt așezate în același sertar (subtematic) cu proiecţiile narative ale Ioanei Pârvulescu și ale lui Mircea Cărtărescu. Sau prin care, într-un articol reprodus undeva în subsolul Patului lui Procust, Ladima anticipează teoriile lui Mircea Vulcănescu. Mai departe: ce legătură ar fi între Badea Cârţan și Emil Cioran? Dar între Mircea Eliade și „bietul Ioanide”? La prima vedere, niciuna. În excursul Corinei Ciocârlie, sunt mai multe. Deși concentrate, cuprinderea spaţiilor, paralelismul fragmentar al unor biografii (reale și imaginare), evoluţiile imaginilor și ale semnificaţiilor nu sunt mai puţin frapante. Fiecare inel al cărţii (configurate concentric, în jurul kilometrului zero) poate constitui punctul de plecare pentru o analiză în profunzime, care să lase în urmă istoricismul mecanicist. Încă un exemplu: în segmentul dedicat Pregătirilor de plecare. Geamantane, planerașe, genţi de călătorie, imaginarul lui Caragiale se întâlnește cu sfera reprezentărilor din romanele lui Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Cezar Petrescu, G. Călinescu și Gabriela Adameșteanu – în a cărei Dimineaţă pierdută autoarea identifică un transfer metaforic folosit și de Gérard Genette în Bardadrac. Nu puţine sunt, de altfel, acroșajele pe teritoriul prozei universale. Ori ale poeziei românești. De altfel, Corina Ciocârlie acoperă o zonă largă de spaţiu, timp și genuri – ceea ce face ca fulguranţa oarecum smerită a eseului să fie (pentru un asemenea demers) mai potrivită decât scrupulozitatea inflamată a unui studiu știinţific. Grațiela Benga, revista Orizont nr. 9/2021