Romulus Bucur spunea despre Antonia Mihăilescu că este o panteră, care își ia în stăpânire teritoriul, într-adevăr simți că se insinuează (cu o subtilitate impresionantă) în tot ce îți arată. O poetă ageră, care ademenește treptat în lumea ei. Fiecare imagine are în imediata apropiere o referire la moarte, la sfârșit, intri în contact cu mintea ei trează, te cheamă să fii părtaș(ă) la lupta ei cu propria inconștiență, nicio clipă nu își oferă un răgaz.

Permanent într-o luptă cu propria ei tendință de pierdere în cotidian, în lucruri care nu contează, în kitsch-ul despre care spune că ne caracterizează prezentul. E un discurs despre conexiunea cu lucrurile care contează. De aici revenirea obsedantă aproape la tema morții. Care se insinuează în toate contextele sociale și intime. De aici imaginile ca: „cine nu-i rudă cu moartea nu-i ruda mea”, „rupi carnea de pe oameni. imiți viermii insomniaci” etc.

Citiți cronica completă aici:

https://cutrompaprincarti.com/2021/12/28/poezia-calea-spre-emotie-in-secolul-kitsch-debutul-antoniei-mihailescu/