La o carte bună de poezie, cronica nu poate fi decât un poem!

Care începe cu un citat, care deschide și cartea, piruetă sau reverență anti-definiție: „nu știu cât e poezie// și cât e/ așteptare.” (p.7) Carte ne-carte ( a se citi ne-citi ultima propoziție!) și de… învățare: „aș învăța să plec la timp și să nu doară să sacrific tot și să nu doară// să aștept și să nu doară”!

Tocmai am terminat de vizionat un film (MY THOUGHTS ARE SILENT; dacă tot scrie și Cosmin Perța pe coperta IV: „(…) un film care se derulează în slow motion și spune o poveste despre fragilitate cu maxim de expresivitate.” ) în care un fel de adolescent de… 25 de ani, Vadim, din Ujgorod, dar trăind în Kiev, își poate câștiga o altă viață  („de la capăt”) dacă… va reuși să înregistreze cântecul unei rațe pe cale de dispariție, rața de Rahău sau rața agitată.

Și gândindu-mă la cartea Teodorei Vasilescu m-am dus la… fragil…itatea păsării colibri („un ghem de emoție” – așa este prima trăsătură de penel a autoportretului lric!), care nu putea fi decât un omagiu al frumuseții Absurdului (existențial), care poate străbate și ea un fel de anti-distanță (poezie, aporie!), fără a mișca niciun deget, cu excepția celui din fresca lui Michelangelo din Capela Sixtină! Sunt apropouri-stihuri la cum continuă primul poem, „nu știu cât e poezie”:

„sunt un ghem de emoție 1,68 mă întind de la ușă până la masa din colț/ nimic între mine și/ distanța pe care sunt în stare să o parcurg fără să mișc un deget/ mă gândesc de multe ori la posibilitatea unei/ șanse/ de a o lua de la capăt/ de a începe să exist/ într-o cameră doar a mea/ cu lumină bună/ perdele scumpe/ și bibelouri moștenite de la mama/ de a fi în sfârșit/ cineva cu care să joci monopoly și să știi că nu ai nicio șansă/ să câștigi” (pp.7-8)

Adi George Secară

Citiți cronica aici: https://bookhub.ro/vers-cu-vers-pasarea-colibri-inchisa-in-tamburina-sau-in-concertina-nu-este-o-capcana/