În unele fragmente ale cărții există rutină și ritm melodic. Cum e în zona destructurată? Ai putea să trăiești cu personajele?

am fost întotdeauna fascinat de locurile părăsite de clădirile lăsate de izbeliște de zidurile
scorojite pline de riduri și de micile picturi ascunse. de parcurile de distracție abandonate.
și toate astea continuând să existe într-un mod spectacular în care copacii continuă să crească. în
care plantele construiesc mici habitate printre caroseriile ruginite și în locul mortului – adică
scaunul din dreapta șoferului – cresc mușchi flori albe pânze de păianjen care se întind până la
oglinda retrovizoare.
toate aceste locuri-zone sunt niște porți spre alte lumi. cândva vii. cândva locuite de rutină și în
care încă se aude un soundtrack melodic liniștitor securizant.
acum ele doar amintesc de asta. și de cele mai multe ori de marea fragilitate a lucrurilor și nu în
ultimul rând amintesc mereu că viața continuă și în lipsa ta.

nu e un loc pe care l-aș vizita prea des dar necesitatea de a-l revedea devine obligatorie. nu știu
dacă personajele – așa cum le spui tu – ar vrea sau ar putea să trăiască cu mine. aș fi cu siguranță
prea plictisitor prea ocupat cu domesticul vieții mele. probabil s-ar face nevăzute cu prima ocazie.
și nici eu – dacă acceptăm acest scenariu – nu cred că aș vrea să trăiesc cu ele. ar fi prea greu. mi-aș
epuiza rapid toate resursele. aș ajunge destul de repede într-un spațiu de recuperare fizică și
mintală. aș rămâne în scurt timp foarte singur foarte melancolic și mult prea bătrân pentru vârsta mea.

Citiți interviul complet aici: https://dlite.ro/merlich-saia-ecranul-de-proiectie-nu-trebuie-si-nu-are-voie-sa-ramana-gol-in-capul-meu-de-cinema-paradiso/