Carmen Firan a dat în „Singurătatea bărbaților” un roman alert și captivant, cvasi-cinematografic prin schimbarea rapidă a perspectivei și elementul vizual al scenelor și episoadelor, și totodată cu analize și auto-analize psihologice aflate la marginea unei psihanalize vindecătoare.

Una dintre problemele prozatorilor noștri care au debutat și s-au afirmat în timpul regimului trecut o reprezintă sufocarea spațiului epic cu considerații și digresiuni eseistice, uneori filozofice, ce țin mai mult de o necesitate de exhibare retorică a autorului, decât de o logică a personajelor romanului sau a conflictului în care ele sunt parte. Subcapitole și capitole întregi ne arată nu altceva decât ceea ce a citit prozatorul, fără vreo legătură cu ce se întâmplă în roman, atunci când totuși pare a se întâmpla ceva.

Puteți citi întreaga cronică aici :

Cvasi-cinematografic. Carmen Firan, o remarcabilă observatoare a situațiilor de viață

Cronică de Daniel Cristea- Enache

VOLUMUL ESTE DISPONIBIL AICI :