Cazul României exemplifică în cel mai înalt grad relația dintre studiile literare și modernitate, ca proiect cognitiv, etic și politic. Toate momentele importante de definire a modernității și modernizării, în spațiul românesc, sunt legate nu doar de creația literară și de procesele de valorizare a ei, ci și de regândirea misiunii civilizatorii a literaturii, a condiției sale de vector determinant atât al istoriei indeilor, cât și al curentelor de sensibilitate. Literatura, deopotrivă cu studiul ei general și comparativ, s-a dovedit, la noi, un spațiu privilegiat al intersecțiilor dintre aceste fluxuri. Studiile literare modelează asemenea intersecții dintre dinamica ideilor și aceea a sensibilității expresive, oglindind, dar și participînd la momentele de radicală transformare/diversificare a obiectivelor și valorilor existenței umane. O pledoarie intrinsecă pentru relația indisolubilă dintre reflecția multilaterală asupra literaturii și bazele înseși ale libertăților civice și etosului democratic stă în faptul că, în istoria românească, literatura generală și comparată au oferit unele dintre cele mai importante linii de rezistență împotriva doctrinelor anti- și iliberale, discriminatorii, resentimentare și totalitare.

Începând din 2004, un juriu format din membri ai ALGCR și condus de președintele Asociației premiază anual cele mai bune volume de literatură comparată și teorie literară apărute în România în anul anterior. Celor două categorii sunt completate, ocazional, de una dedicată autorilor debutanți, respectiv, din 2017, de una menită să stimuleze perspectiva teoretică şi comparatistă în studiile consacrate literaturii şi culturii române.

Călina Părău, Discursul incomplet: Uitare si rest, Editura Tracus Arte, 2021