Ovidiu Baron: „Sunt un fel de puzzle improvizat din euri temporare”
| ianuarie 25, 2021
Ovidiu Baron a publicat la finalul anului 2020 volumul de poezie liniștea de suprafață, despre care Radu Vancu scrie pe coperta a IV-a: „Într-o lume & într-o poezie al căror mod uzual de existență a devenit strigătul, liniștea devine o forță secretă & hipnotică. Liniștea de suprafață a poemelor lui Ovidiu Baron acoperă (și în egală măsură descoperă) exact această forță.”
„Prima dată când am perceput distinct fața tatălui meu într-a mea m-am speriat destul de tare. M-am simțit cumva locuit, bântuit, deposedat de propria personalitate. Și a fost cu atât mai greu, cu cât mi s-a întâmplat asta după moartea lui neașteptată. Credeam că e puternic și că avea să moară foarte bătrân. Chiar simțeam cumva nevoia să mă reiau în posesie, să mă redefinesc, să mă bazez pe niște repere care să mă delimiteze limpede de el. Evident că părinții, bunicii și chiar apropiații noștri trăiesc în noi, sunt fragmente care ne-au zidit – sau ne-au prăbușit – și pe care, inevitabil, le vom duce mereu cu noi. Însă nu devenim ei, nici măcar noi înșine nu reușim să rămânem, să ne recunoaștem de la un an la altul așa cum reușiserăm să ne definim. Tot timpul adăugăm experiențe, îngrămădim oameni noi, ne alimentăm din călătorii, din lecturi, din vise, din orice. Sigur că, din mixul acesta, de multe ori cel mai tare se văd traumele, fricile, eșecurile, amânările repetate, dar depinde ce facem cu ele.
Poemele acestea au apărut printr-o suspendare a imediatului, bănuiesc că pandemia a avut un rol important. Nu au fost o evadare, dimpotrivă, m-au încărcat destul de tare și uneori le simt cam pline de tensiune, un pic patetice. Cred că își găsesc greu locul în literatura de azi, sunt pline de amintiri de la țară – mistificate sau nu -, de mămăligă, găini, vaci și porci. Au însă o abordare care nu a mai fost și vin dintr-o lume care nu e așa de departe de noi.” (DLITE)
Carte disponibilă - o poți cumpăra
liniștea de suprafață / Ovidiu Baron
Autor: Ovidiu Baron
Titlu: liniștea de suprafață
ISBN: 978-606-023-225-4
Anul apariției: 2020
-
26,95 leiAdaugă în coș
liniștea de suprafață / Ovidiu Baron
Autor: Ovidiu Baron
Titlu: liniștea de suprafață
ISBN: 978-606-023-225-4
Anul apariției: 2020
26,95 leiAdaugă în coș
Cărți adăugate recent
Léa/ Andrei Velea
Andrei Velea (n. 3 februarie 1980, la Galați) este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sud-Est, și coordonează activitatea Asociației Creatorilor de Ficțiune din Galați. A publicat peste zece volume de poezie, proză și teatru, printre care: Gimnastul fără plămâni (Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, 2010), Lumea e o pisică jigărită (Brumar, 2012), #Agora (Brumar, 2018), Omul Vag (Eikon, 2021), Imn tandru pentru dragoste, libertate și distrugere (Vinea, 2021), a.normal (Litera, 2022), teatru_001 (Eikon, 2024) și Fără știrea ei (Cișmigiu Books, 2025). Textele sale au apărut în diverse reviste culturale. A obținut mai multe premii, între care Marele Premiu „Eusebiu Camilar” la Festivalul Național de Literatură
„Eusebiu Camilar – Magda Isanos” (2011) și Premiul pentru debut „Horațiu Ioan Lașcu” al Filialei USR Iași, acordat pentru volumul Gimnastul fără plămâni în cadrul Zilelor Eminescu 2011. Piesele sale au fost montate la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați și la mai multe teatre independente.
-
30,00 leiAdaugă în coș

Dincolo/Carmen Firan
Poetă, prozatoare, eseistă, autoare de piese de teatru și scenarii de film, Carmen Firan deține Premiul I la Poezie pe America de Nord acordat de prestigioasa revistă New York Review of Books, 1998. Între 1990 și 1997 este secretar executiv la Fundația Culturală Română, apoi, până în 2001, director de programe la Institutul Cultural Român din New York. Se stabilește în Statele Unite și devine director de dezvoltare la Fundația Pro Patrimonio, dedicată restaurării patrimoniului cultural românesc. Publică zeci de volume de poezii și proză în România și SUA, este membră a Societății Poeților Americani și a PEN Clubului din New York.
-
32,00 leiAdaugă în coș

Tarmurile linistii/ Karol Wojtyła- Ioan Paul al II-lea
Traducere din limba polonă de Vasile Moga
Karol Wojtyła (1920-2005)
Născut într-o familie modestă (tatăl, ofițer; mama, casnică) din orăşelul Wadowice, Polonia, se remarcă prin interesul pentru sport şi teatru. Orfan de mamă la vârsta de 9 ani, va rămâne apropiat de tatăl său, care-l încurajează să-şi ia mai în serios misiunea de ministrant. După absolvirea liceului, se înscrie la Universitatea Jagiellonă din Varșovia. Odată cu izbucnirea războiului, se angajează ca muncitor, lucrând la început într-o carieră de piatră. În paralel scrie versuri, urmează cursuri clandestine de teologie, joacă în piese de teatru (22 de spectacole), tot clandestine. După război îşi continuă studiile (1945), dar trece la Facultatea de Teologie, devine asistent şi ţine cursuri de dogmatică. Este hirotonit preot (1946) şi imediat pleacă la Roma pentru studii doctorale. După doi ani, susține teza cu titlul: Problema credinței în operele Sf. Ioan al Crucii şi revine în ţară, ca preot de parohie şi asigurând cateheza tinerilor, inclusiv prin excursii şi activităţi sportive. Din 1949 este vicar şi catehet la biserica Sf. Florian din Cracovia şi profesor la Facultatea de Teologie. În 1954, fiind desfiinţată Facultatea de Teologie din Cracovia, este numit profesor la Universitatea Catolică din Lublin, inclusiv după ce devine episcop, apoi cardinal (1967).
-
40,00 leiAdaugă în coș

Ca dupa o extractie reusita de corp/ Catalina Ceausescu
Cătălina Ceaușescu s-a născut în 1995, în orașul Pitești. A absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Și-a continuat pregătirea cu rezidențiatul în chirurgie toracică.
Ca după o extracție reușită de corp reprezintă volumul ei de debut.
-
20,00 leiAdaugă în coș