M-am dat câțiva pași în spate, de-a-ndăratelea, și am luat-o la goană. Deși nimeni nu băgase de seamă fuga mea, nu m-am oprit până când nu am fost sigur că nimeni nu se luase după mine. M-am prăbușit gâfâind pe o bancă dintre blocuri. Eram încă cuprins de panică, așa că am scos telefonul și am deschis feisbucul. Gestul de a plimba degetul mare de sus în jos pe ecran e atât de liniștitor… Adevăratul opiu pentru popor! După câteva minute – începusem deja să mă liniștesc – ochi mi-au picat pe postarea unui amic. Un ciudat amicul ăsta al meu. Cică se împlineau – de parcă interesa pe cineva – nu știu câți ani de când Beethoven compusese simfonia a cincea. Ta ta ta taam.