Descriere

Întreaga poezie a lui Radu Cange, cu foarte puține excepții, este filtrată printr-un dispozitiv afectiv ale cărui elemente constitutive sunt, în primul rând, moartea, singurătatea și suferința.

MIRCEA BÂRSILĂ, Argeș, 2013

O eternă penitență îl așteaptă pe cel ursit, străin, adică, de vanitate și incapabil să facă pe eremitul într-o înghesuită umanitate modernă: „Meseria / de poet nu se învață // E o piatră pe care / Dumnezeu ți-a aruncat-o / în cap, până la sângerare. // De atunci, fără oprire, / lumea te arată cu degetul”.

GABRIEL COȘOVEANU, România literară, 2010

Radu Cange e un poet obsedat de poezie și de moarte. Poemele lui sunt litanii delicate și monotone, autocontemplații înfiorate de insidiile morții. Însingurat și anacronic, poetul ne atrage și ne convinge pentru că izbutește aproape de fiecare dată să se așeze cum se cuvine în spațiul poetic și sa rămână acolo. „Eu sunt luciul care inventă sabia” – scrie el și diferența care îl face poet este fulgerător instaurată.

Fără ieșiri la rampă, fără gesticulații spectaculoase, decent, discret și, inevitabil, melancolic –uneori chiar sarcastic –, Radu Cange este din speța tot mai rară a autorilor care ne readuc încrederea în poezie.

 MIRCEA MARTIN, Ziua literară, 2005