Ioana Ieronim este autoarea mai multor volume de lirică, două volume de poezie narativă: Triumful Paparudei (cu ediții în Anglia și Germania); Egloga (ediție 2020 în Statele Unite, sub titlul Lavinia and Her Daughters. A Carpathian Elegy, în traducerea lui Adam J.Sorkin cu autoarea) și un volum de teatru. Trecere Petrecere (versuri, Tracus Arte, 2019) a fost distins cu Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române. În 2022, îi apare, la aceeași editură, volumul Zoom.
Online: Cămășile (teatru); Ariadne’s Veil; Silabe omnivore (versuri), Cifre în delir. Casa Poporului, colaj și versuri. Teatru radiofonic: Turnul de apă (regizor Ilinca Stihi) ș.a. A participat la spectacole multimedia (în Romania și SUA). Poezie publicată în țări europene și Turcia, Israel, SUA. Studii despre teatrul balcanic și israelian, eseuri în reviste românești și străine. Traduceri de poezie și de teatru, de la Shakespeare la Arthur Miller și Tony Kushner. A fost redactor pentru enciclopedii străine până în 1990, apoi ziarist cultural, atașat cultural al României la Washington, director de program Fulbright la București.

Volumul de față pleacă de la constatarea că în epoca actuală conceptul de arhetip și de centru structural au fost denunțate drept constructe intelectuale fără o bază metafizică sau psihologică reală. Totuși, în baza autorității și prestigiului lor, ele au fundamentat cele mai importante estetici din cultura europeană, fiind folosite drept criteriu de judecată valorică și canonică și condamnând la marginalitate operele și genurile literare care nu respectă ideea aristotelică de compoziție organică. Pentru a reevalua și a recupera asemenea forme și genuri literare „anarhice”, acest volum reia și dezvoltă conceptul de anarhetip creat de Corin Braga. În opoziţie cu operele arhetipale, care au o structură internă, o intrigă, o semnificaţie globală, operele anarhetipice sunt compoziţii polifonice, ale căror componente sunt legate imprevizibil, evitând în mod deliberat imitarea modelelor şi integrarea într-un sens unic şi coerent. Cei opt autori prezenți în volum, membri ai Centrului de cercetare a imaginarului Phantasma din Cluj-Napoca (Maria Barbu, Carmen Borbély, Corin Braga, Marius Conkan, Laura T. Ilea, Călina Părău, Radu Toderici și Alex Văsieș), analizează mai multe astfel de corpusuri de texte atipice: romane antice, călătorii extraordinare și utopice, „romance” și romane de aventuri, literatura fantasy, romane maximaliste moderne şi postmoderne.

Traducere de George Volceanov

Attila SÁNTHA (n. 1968 la Târgu Secuiesc) se numără printre cei mai importanți autori de limbă maghiară din Transilvania. Distins cu Crucea de Merit de Aur a Republicii Ungare (2018) și Premiul József Attila (2019), membru al Academiei Maghiare de Arte, Sántha Attila se poate mândri cu faptul că este fondatorul celei mai populare reviste literare maghiare a ultimelor trei decenii (Erdélyi Előretolt Helyőrség). Este autorul mai multor volume de versuri și eseuri, monografii, studii științifice și, nu în ultimul rând, al unui excepțional dicționar dedicat graiului secuiesc.

Ion Vasile Șerban s-a născut la 8 august 1942 în Dumbrăveni (Sibiu). Absolvent al Facultății de Limba și Literatura Română a Universității din București (1965). Doctorat în filologie, la aceeași universitate, cu teza Critica sociologică, o formă în tipologia criticii literare (1980). A fost, pe rând, preparator, asistent, lector, conferențiar și profesor la Facultatea de Litere, Universitatea București. A predat, între 1991 și 1996, cursuri de limba și literatura română la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din Pisa (Italia). După 1990, a fost prodecan al Facultății de Litere (1990-1991), fondator și director al Departamentului de Studii Culturale Europene (în prezent, Relații Internaționale și Studii Europene), unde a predat cursuri de teoria literaturii, sociologia culturii și studii culturale. A murit la 29 septembrie 2005, în București. Volume publicate: Literatură și societate. Repere pentru interpretarea sociologică a literaturii, Editura Eminescu, 1983; Critica sociologică, Editura Univers, 1983; Seminarii de teorie literară. Poezie, roman, critică, Editura Paralela 45, 2001; Oglinzi de pământ (poezii), Editura Curtea
Veche, 2009; Studii despre literatura rusă și alte eseuri, Editura Universității din București,
2013.

Traducere: Elena Ciobanu, George Volceanov, Lucia Verona.

După încheierea noii ediții a integralei Shakespeare în limba română – cunoscută pe piața de carte sub denumirea generică „Un Shakespeare pentru mileniul trei” (Editura Tracus Arte, 2016–2019) – echipa de traducători coordonată de George Volceanov revine cu un prim volum de retraduceri ale unora dintre piesele lui Shakespeare. Acestea corijează o serie de neajunsuri ale traducerilor anterioare și propun soluții interpretative noi. Regularizarea și comprimarea versurilor din noile traduceri respectă, în mai mare măsură, principiile care au stat la baza acestei ediții: principiul stringenței și, mai ales, cel al performabilității. Iată, așadar, un volum orientat spre rostirea scenică, dedicat nu doar cititorilor de rând, studenților filologi, ci, în primul rând, oamenilor de teatru, regizori și actori.

Traducere de Mădălina Ghiu

Alfred Jarry s-a născut pe 8 septembrie 1873 la Laval. După anii de școală în Laval și la liceul din Saint-Brieuc, în 1888, a intrat la liceul din Rennes și a obținut bacalaureatul. În 1891, studiază retorică superioară la Liceul Henri IV (Paris). După trei încercări nereușite de a intra la École normale supérieure, începe să frecventeze cercurile literare ale capitalei și să colaboreze la reviste literare: L’Art littéraire, Le Mercure de France, L’Ymagier, Perhinderion, revue d’A. Jarry, La Revue blanche etc. Înregistrează primele succese: Les Minutes de sable memorial, poeme (1894), César-Antichrist (1895) – unde apar primele patru acte din Ubu roi. Colaborează cu La Revue blanche a fraților Natanson. Publică Ubu roi, drame en cinq actes în volum, în 1896. În decembrie, piesa este montată la Théâtre de l’Œuvre. Premiera produce scandal.Mai publică: Les Jours et les Nuits, roman d’un déserteur (1897), L’Amour en visites (1898), L’Amour absolu (1899), Messaline (1901), Le Surmâle (1902). Continuă ciclul Ubu: Ubu enchaîné, precedat de Ubu roi și La Chanson du décervelage (1900), Almanach illustré du Père Ubu (XX e  Siècle) (1901), Ubu sur la butte (1906). Moare la 1 noiembrie 1907, la spitalul Charité din Paris. Postum, în 1911 apare romanul neo științific, scris între 1897-1898, Faptele și opiniile doctorului Faustroll, patafizician.