Poemul săptămânii: din volumul „Ecograffiti”, de Ruxandra Novac, Editura Tracus Arte, 2018
| mai 20, 2020*
am cunoscut un om care îşi lipise radiografiile
pe geam şi spunea că aşa stă
înăuntrul corpului lui şi că toţi
stăm aşa înăuntrul corpului lui
ca într-un acvariu întunecos şi cald
fuma mult şi bea băuturi seci toţi spuneau
că a înnebunit
dar că înainte era foarte de treabă
cînd l-am dus pe fratele meu la el s-au închis o zi
şi o noapte împreună
a doua zi nu l-am mai
găsit pe nici unul
şi n-am ştiut ce să spun cînd m-am întors acasă
m-am mirat că nu m-a certat nimeni de parcă
toţi ştiau
numai eu nu
nici acum nu
înţeleg de ce
_
Ruxandra Novac s-a născut în 1980, în Făgăraș. A absolvit Facultatea de Litere, Universitatea București. A publicat ecograffiti. poeme pedagogice. steaguri pe turnuri, Editura Vinea, 2003 (ed. a II-a, 2005). Textele ei au fost incluse în diferite antologii din România și din străinătate (Generația 2000, Poezia antiutopică, Instrukția dlea pobega (Moldova), The Vanishing Point that Whistles (SUA), No longer Poetry (UK) etc.). În prezent, trăiește în Germania.
Subminarea ironică a propriei disperări ține de natura structurală complexă a carții de debut a autoarei. E un răspuns din interior dat unui curent kitsch-tezist care cutremură literatura și filmul românesc de azi, așa-zisul „mizerabilism”, care simplifică, pînă la grotesc, existența în România de azi. Poezia Ruxandrei Novac scapă unei clasări în pluton tocmai pentru că nu mimează disperarea, cum nu mimează nici ironia față de propria disperare. Toate clișeele noii experiențe cotidiene, regăsibile în excesele de tot felul, de la alcool la droguri, sînt asimilate, dar și respinse, cu luciditate resemnată.
ecograffiti. poeme pedagogice. steaguri pe turnuri e cea mai bună carte de debut pe care am citit-o din 2000 încoace. Complex și contradictoriu, volumul Ruxandrei Novac e mai mult decît promițător. – Andrei Bodiu (2004)
Ruxandra Novac are o voce distinctă, de o cruzime tandră, în care strigătul revoltat nu poate anihila scîncetul trist al vulnerabilității interioare, iar obsedanta persoană întîi plural, „noi”-ul colectivizant, eventual generaționist, abia maschează însingurarea amară a persoanei întîi singular. O deprimare autentică și o sensibilitate contrariată se exprimă în aceste poeme psihedelice, vitale și morbide, în care litania exasperării beat, coșmarul expresionist și „frumusețea convulsivă” a suprarealiștilor produc imagini puternice, colcăitoare, suave și agresive totodată. (…) Ruxandra Novac – fără îndoială, o poetă autentică – are șanse bune să se impună în cadrul noului val feminin din poezia noastră. Nu prin „zgomot”, ci prin personalitatea convulsiv-rafinată și prin farmecul „necro” al scrisului său. – Paul Cernat (2004)