O arheologie a cunoaşterii filologice instituţionalizate
| mai 5, 2021
Demonstraţia lui Iulian Bocai are pe fundal istoria universităţilor din Occident, unde s-a petrecut, în mare parte, „instituţionalizarea”, autorul oferind excelente disertaţii despre ideile pedagogice din diferite epoci, răsfrânte asupra tuturor formelor de învăţământ. Cercetătorul are în vedere patru arii culturale: germană, engleză, franceză şi română, abordarea sa fiind una comparatistă, atentă la asemănări şi deosebiri într-o proporţie echilibrată. Lipsesc, totuşi, unele nuanţări, care puteau veni pe fondul discutării diferenţelor semnificative dintre iluminismul francez şi iluminismul britanic şi, mai ales, cel scoţian. Germania se apropie prin Kant de iluminismul britanic. În spaţiul românesc au pătruns ideile iluministe franceze, contaminate de romantism, aproape deloc cele englezeşti, foarte puţin cele germane în prima jumătate a secolului al XIX-lea, mai mult în a doua jumătate. Asta nu-l împiedică, totuşi, să descrie corect mecanismele instituţionalizării şi să identifice mizele acesteia şi tensiunile intelectuale şi sociale pe care le-a generat în Occident: „conflictul acesta între o educaţie gândită de stat şi în sprijinul lui şi una «liberă», a comunităţilor care vor să-şi educe copiii în convingerile locale şi să-i ferească de mâna lungă a autorităţii şi de pretenţiile ei doctrinare, va fi definitoriu pentru secolul XX, deşi în ultimă instanţă toate ţările europene vor accepta etatismul ca fapt împlinit” (p. 44). Este o idee care revine, pentru că instituţionalizarea devine, de la un punct, echivalentul etatizării, deşi ar fi necesare unele nuanţări şi aici, asupra cărora voi reveni ceva mai încolo.
(Gabriel Nedelea, revista Ramuri)
Citiți integral aici: http://revistaramuri.ro/index.php?id=4978&editie=178&autor=de%20Gabriel%20Nedelea
Carte disponibilă - o poți cumpăra
Filologii (instituționalizarea studiului literar în Europa) / Iulian Bocai
Autor: Iulian Bocai
Titlu: Filologii : (instituţionalizarea studiului literar în Europa)
Prefață: Mircea Martin
ISBN: 978-606-023-224-7
Nr. pag: 384
Anul apariției: 2020
-
40,44 leiAdaugă în coș

Cărți adăugate recent
Meciul lui Michael Zwischen/ Mariana Gorczyca
Ilustrații: Beatrice Ungar
-
20,00 leiAdaugă în coș
Meciul lui Michael Zwischen/ Mariana Gorczyca
Ilustrații: Beatrice Ungar
20,00 leiAdaugă în coș
Sonete/ Luis Vaz de Camoes
Ediție bilingvă.
Traducere din limba portugheză de Adrian Vasiliu
Ilustrații de Mircia Dumitrescu
-
100,00 leiAdaugă în coș
Sonete/ Luis Vaz de Camoes
Ediție bilingvă.
Traducere din limba portugheză de Adrian Vasiliu
Ilustrații de Mircia Dumitrescu
100,00 leiAdaugă în coș
Lumina de rezerva/ Gabriela Toma
Gabriela Toma (n. 1981) a publicat două volume de poeme: Cântecul geamănului (Editura Humanitas, 2009) și Crivacul (Editura Tracus Arte, 2022), iar în 2024 a debutat în proză cu romanul Posh (Editura Ars Libri). A susținut lecturi publice în România (Cenaclul Euridice, Institutul Blecher, Festivalul Internațional de Poezie București, Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD ş.a.), precum şi în Mexic (Noche Bohemia și Librăria La Rueca de Gandhi, în Xalapa, Veracruz, Primer Encuentro Internacional de Mujeres Poetas en la Cuenca de Papaloapan, în Tuxtepec).
-
16,00 leiAdaugă în coș

Soare peste Auschwitz/ Oana Șerban
Oana Șerban este membru Young Academy of Europe și profesor în cadrul Facultății de Filosofie a Universității din București. Este Director al Centrului de Cercetare a Istoriei și Circulației Ideilor Filosofice. A primit distincția de Profesor Bologna de două ori, în 2018 și în 2021. Este autor al volumelor After Thomas Kuhn, The Structure of Aesthetic Revolutions (De Gruyter, 2022), Cultural Capital and Creative Communication. (Anti- )Modern and (Non-)Eurocentric Perspectives (Routledge, 2023), Capitalismul artistic (2016) și coeditor al unor volume de estetică, filosofia culturii și istoria modernității europene. Volume apărute la Routledge, Edinburgh University Press și Suny Press includ cele mai recente studii ale sale despre arta biopolitică și biopolitica italiană. Oana Șerban predă estetică, filosofie modernă, studii culturale, dar și studii de Holocaust, încadrate ca o istorie biopolitică a antisemitismului și antiumanismului, și este directorul unui proiect de cercetare finanțat de UEFISCDI, Biopolitical Art in the Post-Holocaust Time. A tradus diferiți autori, precum Gilles Lipovetsky, Michel Foucault, Sylvain Tesson, Fabienne Brugère și Jean d’Ormesson.
-
40,00 leiAdaugă în coș