„Poezia este divinitatea mea.” – Despre scrisorile cu autoaprindere ale lui Forugh Farrokhzād
| august 24, 2021
Poate că nu întâmplător – nu poate, m-am convins de mult timp că lucrurile se întâmplă într-o ordine care scapă rațiunii – am citit scrisorile poetei în aceste zile, când Afganistanul scoate la lumină tragedii greu de cuprins cu mintea. Am citit atât de multe bazaconii pe marginea războiului din Afganistan și a retragerii trupelor americane din zonă, încât scrisorile acestea (scrise într-un timp care pare dintr-o altă epocă, mult prea îndepărtată) par nefirești, scrise de oricine, dar nu o de femeie care a trăit într-o țară islamică. De o tinerețe greu de ignorat – sunt pasaje din scrisori în care demonul geloziei și al iubirii pătimașe face front comun cu demonul amiezii – Forugh Farrokhzād este, cu asupra de măsură, de o maturitate greu de acceptat chiar și de către ea. Din scrisorile ei către Parviz, cel care i-a fost soț timp de cinci ani, dar și din scrisorile către tatăl său (cel care nu s-a împăcat deloc cu ideea de a avea o fiică poetă și artistă) afli cât de zbuciumat i-a fost destinul. Pe cât de scurtă i-a fost viața, pe atât de agitată. O poetă care a început să scrie la 16 ani, căreia cărțile i se publică din start în tiraje de mii de exemplare (recunosc, am rămas agățată cu gândul de cifrele acestea, prietenii știu și de ce), care are nevoie de singurătate și în aceiași măsură de suferință. O femeie care refuză să-și trateze suferința fizică, doar pentru a avea grijă de fiul înfiat și de cei apropiați ei. O femeie care nu-l poate uita pe cel care i-a fost soț, dar pe care îl alungă din viața ei, dintr-o dorință inconștientă de a suferi.
Nona Rapotan, Bookhub.ro
Carte disponibilă - o poți cumpăra
Nu există culoare dincolo de negru. Scrisori cu autoaprindere / Forugh Farrokhzād
Autor: Forugh Farrokhzād
Titlu: Nu există culoare dincolo de negru. Scrisori cu autoaprindere
Traducere din lb. persană, cuvânt înainte și note de Gheorghe Iorga
ISBN: 978-606-023-246-9
Nr. pag: 194
Anul apariției: 2021
-
Prețul inițial a fost: 40,17 lei.36,15 leiPrețul curent este: 36,15 lei.Adaugă în coș

Cărți adăugate recent
Teatru captiv/ Doina Papp
Doina Papp este critic și istoric de teatru, publicistă, membră a AICT (Asociația Internațională a Criticilor de Teatru) și a UNITER (Uniunea Teatrală din România). A publicat în revistele Observator cultural, Luceafărul, Scena.ro și adevărul.ro. În prezent, scrie la Revista 22 și Teatrul azi. Este autoare a numeroase scenarii de radio difuzate la Teatrul Național Radiofonic. A publicat volumele monografice: Treptele iubirii (Silvia Popovici); Viața pe o scândură (schiță de portret, Teatrul Nottara); Un destin spulberat, Dan Micu; O poveste cu Horațiu (Mălăele); Mihăiță, reconstituirea unei vieți; Alexandru Darie, spectacole de poveste. Istorie și critică de teatru, eseuri: De la Cortina de Fier la teatrul fără perdea. O istorie subiectivă (ed. I, 2013; ed. a II-a, 2015); Clipe de teatru; Cel care trece (Oameni, fapte, întâmplări teatrale). Articole în volume colective: Ariel din spatele cortinei; Să nu privești înapoi: comunism, dramaturgie, societate. A obținut premii la Galele UNITER în 2006, 2016, 2019, Premiul Ministerului Culturii în 2004 și numeroase alte distincții conferite de teatre și festivaluri de teatru.
-
45,00 leiAdaugă în coș

Baloane cu fitil/ Vlad A. Popescu
Vlad A. Popescu (n. 1980) este absolvent al Academiei de Studii Economice din București și al unui master în management internațional la Oxford Brookes University. Timp de 13 ani, a activat ca expert în relații internaționale la Banca Națională a României. A publicat volumele de proză scurtă Nu trageți în… zâmbete! (1996), Vrute și nevrute (2001) și Viața face toți banii (2014). Baloane cu fitil este primul lui roman.
ISBN ebook: 978-606-023-723-5
-
Interval de prețuri: 41,60 lei până la 52,00 leiSelectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.

Gagici Mistoace, Scorpii Celebre & Tipi Fabulosi/ Excelsa Exarhu
-
60,00 leiAdaugă în coș

Ucenicia batranului alchimist/ Octavian Soviany
Octavian Soviany (n. 23 aprilie 1954, la Brașov) a publicat volume de poezie (printre care: Ucenicia bătrânului alchimist, Cartea lui Benedict, Alte poeme de modă veche, Scrisori din Arcadia, Dilecta, Pulberea, praful și revoluția, Dicționarul de rime, Călcâiul lui Magellan, Apocalipsul suav, Poeme de dragoste, E noapte în arhipelag, Șaizeci și șase), romane (Viața lui Kostas Venetis, Moartea lui Siegfried, Textele de la Monte Negro, Năluca, Casa din Strada Sirenelor, seria Lelian), teatru, critică și istorie literară. A tradus din literatura franceză (Baudelaire, Verlaine, Rimbaud, Apollinaire, Th. Gautier, Dumas) și a colaborat, de- a lungul timpului, cu mii de articole la principalele reviste de cultură din țară. Cărțile lui sunt traduse în slovenă, bulgară, spaniolă, maghiară și cehă.
-
25,00 leiAdaugă în coș