Kilometrul zero al Bucureștiului e, ca și Umbilicus urbis Romae ori omphalos-ul de la Delphi, ceea ce se numește „buricul pământului” – mai concret, punctul simbolic de unde se măsoară distanțele care separă centrul capitalei de principalele localități din provincie. În Roma antică, kilometrul zero era marcat de un mic monument aflat în incinta Forumului, Milliarum aureum; la București, a luat forma unei roze a vânturilor plasată în imediata vecinătate a punctului de unde porneau altădată cele cinci mari artere ale orașului: Podul Mogoșoaiei, Podul Calicilor, al Târgului de Afară, Podul Beilicului și Podul de Pământ.

Întreprinderea are, într-adevăr, o dimensiune ficțională, dar și una geopolitică. Să vrei să stabilești cu precizie în ce punct al circumferinței cărei sfere și la ce distanță exactă de care centru te situezi, e o problemă de fizică, dar și de metafizică. O ecuație cu care se confruntă și cartografii și romancierii și politicienii. Nu întâmplător, monumentul lui Constantin Baraschi de la Kilometrul zero a fost instalat în fața bisericii Sfântul Gheorghe Nou în 1938, când războiul bătea la ușă, iar bordura bazinului din jurul rozei vânturilor purta denumirile unor localități pe atunci românești – Chișinăul, Orheiul, Tighina, Silistra, Bazargicul –, precum și distanțele care le despărțeau de București. În primăvara lui 1990, umbilicus urbis s-a deplasat simbolic cu câteva sute de metri pe bulevardul Brătianu, dinspre Piața Sf. Gheorghe spre Piața Universității. Drept mărturie, borna din fața hotelului Intercontinenal pe care stă scris „România Km. 0, București Piața Universității. Libertate, democrație, zona liberă de neocomunism”: un dublu simbol al verticalității, arhitecturale și morale, care le permite azi bucureștenilor să se orienteze în spațiu și în timp altfel decât au putut-o face într-o jumătate de veac de singurătate și de comunism.

În volumul apărut la editura Tracus Arte am preluat motivul „pânzei de păianjen” schițat de trama urbană și l-am suprapus peste o serie de universuri ficționale, mai vechi sau mai noi. A rezultat un du-te-vino între vârstele orașului și traiectoriile personajelor, între istoria mijloacelor de transport și ecourile ei în literatură, între capitală și provincie, centru și periferie. Incursiunile imaginare se desfășoară la rândul lor pe axe radiale și în cercuri concentrice dispuse în jurul kilometrului zero, astfel încât toate drumurile romanești pornesc, precum peregrinările lui Pantazi, Pașadia și Pirgu, de la Curtea-Veche. Corina Ciocârlie, revsita OPT Motive

Interviu realizat de Bianca Zbârcea.

https://optmotive.ro/2021/88/art12/index.html