Teodora Vasilescu ar fi fost cea mai bună parteneră de corespondență (scrisori sau e-mailuri, depinde de perioada istorică) a lui Virgil Mazilescu, un poet prea puțin prizat dincolo de cercurile strâmte ale literaturii de nișă aka poezia.

Poate dacă Dora (pot să-ți zic Dora și în text, nu?) preda Mazilescu la o clasă de liceu, chiar și la un opțional rătăcit de poezie hai să-i zicem contemporană, incidența metrofobiei nu ar fi fost luată în seamă de Grupul de Comunicare Poetică și nici n-ar fi existat raportări zilnice. Nici presa nu s-ar fi dat de ceasul morții să anunțe toate ACELE cifre, pentru că

„azi e ziua mea și vreau un cadou cu fundă roz cu paiete/ și cu sclipici să strălucească în întuneric/ ca o nevroză blândă care vine/ din când în când” (un fel de poveste, p. 36)

„la toate acestea ce vei răspunde? fără un cuvînt/ vei părăsi la noapte orașul/ și absența ta: o cicatrice pe un perete de aer/ micșorându-se din ce în ce din ce în ce” (vei auzi din nou fii inima mea) – Din Virgil Mazilescu – O precizie cu adevărat înspăimântătoare, Tracus Arte, 2013.

O punte de legătură Vasilescu-Mazilescu e vulnerabilitatea firească, deloc în trend, delocool. Și e acel gen de frazare sau discurs despre care nu vor spune cârcotașii sau chițibușarii că așa poezie puteam să scriu și eu. Iată de exemplu acest pulover verde. Îl simți, îl vezi, îl miroși. E poezie! Quod Erat Demonstrandum.

„ți-ai luat un pulover verde și ai stat zece minute în/ cabina de probă // singurele locuri unde te mai poți/ ascunde în orașul ăsta care miroase a mușețel și răni/ deschise (absurd, fragil și fără cuvinte, p. 34)”.

Andrei Zbîrnea

Puteți citi croica completă aici: https://citestema.ro/metroapp-teama-de-poezie-fragil-si-aproape-absurd-teodora-vasilescu/