Dacă ar fi să compui un „synopsis” al volumului tău, cum l-ai descrie?

Ceea ce știu cu siguranță e că acest volum, deși foarte subțirel, lasă un spațiu imens de interpretare, nu menționez niciun lucru care nu i s-ar fi putut întâmpla și altcuiva. Dar vreau să-ți imaginezi că ești într-o perioadă a vieții tale în care ești foarte dezabuzat, însă întâlnești o persoană care se îndrăgostește de tine și de potențialul tău și astfel îți deschide drumuri alternative, pe care nu le puteai percepe până atunci, din cauza atitudinilor tale pesimiste sau chiar sinucigașe, apoi începi să cunoști prin prisma acelei persoane aceste drumuri, încetezi să te autodistrugi, înveți să ai grijă de tine, pentru că vrei ca ceea ce faci să corespundă cu grija pe care ți-o oferă, doar că, la un moment dat, în forul acestui proces, rămâi doar tu, singur, deoarece fiecare are un astfel de proces al lui. Nu vorbesc despre iubire, deși noi oamenii suntem obișnuiți să zicem te iubesc în situațiile respective, încă nu mi-am dat seama complet despre ce vorbesc, dar nu e asta cea mai atractivă parte a poeziei?

Citiți interviul complet aici: https://poeticstand.com/2021/12/22/ion-agaci-sampanie-pentru-acest-sfarsit/

***

corpul meu ține minte formula
foarte simplă a compasiunii.

când informația nu mai circulă prin celule
mă culc.

când mă culc
știu cât sunt de urât și că
urâțenia asta te va manipula să vezi în mine
nimic mai mult decât o ființă umană.

și zic cu cea mai mare rușinare –
dar câteodată ai nevoie de cineva care să te admire
chiar și doar pentru neîncetarea întreținerii
funcțiilor tale vitale.

și cu cea mai mare rușinare zic că
din când în când – așteptând la trecerea de pietoni –
culoarea roșie a semafoarelor îmi cade pe față
și atunci mă simt îmbrățișat de căldura ei
iar apoi caut pozele ultimei persoane care a făcut-o
doar pentru asociere.