Lansare la Cărturești Carusel: „Maria și Machiavelli”, de Iulia Motoc
| mai 3, 2022
Joi, 5 mai 2022, ora 18:00, la Librăria Cărturești Carusel, va avea loc lansarea volumului Maria și Machiavelli, de Iulia Motoc, Editura Tracus Arte.
Invitați alături de autoare: Andreea Apostu, Corina Șuteu, Florin Toma.
Pe Iulia Motoc o întâlnim în viața publică rareori, dar de fiecare dată în momente grave, când totul pare pierdut. Așa a fost în vara, teribila vară, a lui 2012 când a fost omul providențial de la Curtea Constituțională. A reapărut apoi la o nouă răspântie colectivă de curând, ca reprezentant al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, când i s-a făcut dreptate lui LCK – și nouă tuturor împreună cu ea. La răstimpuri, Iulia Motoc îmbracă pentru noi mantia fermecată a zânei bune, se arată în drumul nostru în chiar ultima clipă și deschide o miraculoasă cale de salvare, în care nu mai îndrăzneam să credem. Iulia Motoc vine azi cu un mini-roman, o povestire în notă dickensiană, în decor ultra-modern. Caterina, eroina acestor pagini, se ridică de jos, dintr-un cartier bucureștean, și răzbate până sus, în mediile impenetrabile ale universităților occidentale. Cum nu se întâmplă în lumea reală a Iuliei Motoc, împotriva personajului se adună forțele obscure ale răului, ca într-un thriller de film american, unde banul, forța brută și insidioasă, mâna lungă a Estului și sistemul orb concură împotriva unei eroine ce devine, precum în proza marelui autor englez, victima neputincioasă a tuturor. Participi la un coșmar semiconștient, le vezi pe toate venind, aștepți o minune, care nu mai vine. Ceea ce Iulia Motoc a putut face pentru noi nu poate face, iată, pentru alter egoul său din ficțiune. Se anunță aici un prozator inteligent, talentat și cu un acut simț al realului.
Vasile Popovici
Iulia Motoc este judecătorul României la CEDO și Profesor universitar la Universitatea București. A fost judecător al Curții Constituționale, raportor special ONU și expert al ONU, al Consiliului Europei și al Uniunii Europene. A publicat cărți și studii în domeniul dreptului internațional și dreptului european. Este doctor în drept internațional al Universității Aix-Marseille III și doctor în Filosofie al Universității București. A fost profesor și cercetător invitat la Universitățile Yale, NYU, Institutul European de la Florența, Miami și Paris I – Sorbonne. A publicat poezie și proză în revistele Steaua, Contrafort și Viața Românească.
Volum disponibil - îl puteți cumpăra
Maria și Machiavelli / Iulia Motoc
Titlu: Maria și Machiavelli
Nume autor: Iulia Motoc
Anul apariției: 2020
ISBN: 978-606-023-185-1
-
25,16 leiAdaugă în coș
Maria și Machiavelli / Iulia Motoc
Titlu: Maria și Machiavelli
Nume autor: Iulia Motoc
Anul apariției: 2020
ISBN: 978-606-023-185-1
25,16 leiAdaugă în coș
Cărți adăugate recent
Cocioaba/ Paul Sarbu
De același autor:
– „Poeme”, Ed. Macarie, 1994
– „Poeme alese”, Ed. Macarie, 1996
– „Povestiri din Delta Dunării”, Ed. Eminescu, 1997
– „Moartea în Delta” (povestiri), Ed. Ex Ponto, 2002
– „Samka” (roman), Ed. Criterion Publishing, USA, 2003
– „Dincolo de lume” (roman), Ed. Ex Ponto, 2008
– „101 poeme”, Ed. Biodova, 2011
– „Noaptea cailor sălbatici (povestiri), Ed. Ex Ponto, 2013
– „Vremea chiropterelor (roman), Ed. Ex Ponto, 2013
– „Raze postume (poeme), Ed. Ex Ponto, 2014
– „Amurg păgân” (roman), Ed. Tracus Arte, 2015
– „Plauri sub stele” (roman), Ed. Tracus Arte, 2016
– „Noi povestiri din Delta Dunării”, Ed. Tracus Arte, 2017
– „Amintirile unui salcâm desfrunzit” (poeme), Ed. Tracus Arte, 2018
– „Șacalii” (roman), Ed. Tracus Arte, 2020
– „Povestiri din Delta Dunării”, Ed. Hoffman, 2023, vol. I, II și III
– „Lumina năruită-n ape” (roman), Ed. Tracus Arte, 2024
– „Nopțile Deltei și alte poeme”, 2024, Ed. Tracus Arte
-
60,00 leiAdaugă în coș

O boala numita inima/ Gabriel Chiriac
Gabriel Chiriac Absolvent a Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Al. I. Cuza”, secția Artă Sacră cu specializarea carte document și master în același domeniu. Expert restaurator lemn în cadrul Centrului de Cercetare și Conservare – Restaurare a Patrimoniului Cultural din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași. Expert acreditat de Ministerul Culturii în conservarea bunurilor din patrimoniul cultural național și conservare-restaurare lemn din monumente de arhitectură populară. Debut în proză, 2009, Ed. Junimea din Iași, roman cu subiect istoric Iarnă cu fulgi însângerați (reeditat în 2020 de editura SedCom Libris, Iași), urmat de alte două romane tot cu subiect istoric, Leul înaripat (Junimea, 2011) și Ceață roșie în Crimeea (Junimea, 2014). Debut poezie, 2024, Ed. Junimea, volumul de poezie Kerouac blues. Poezii publicate în O mie de semne, Planeta Babel, Zugzwang (prezent și în Antologia Revistei Zugzwang, Anul IV), Rexpublica, Meridianul Timișoara, Lettres Capitales, Noise Poetry, Helis. Proză scurtă în revista Ficțiunea și proză scurtă S.F. în revistele Helion și Galaxia 42.
-
22,00 leiAdaugă în coș

Virago- Hombres/ Paul Verlaine
Traducere de Iana Maravis
Conținut destinat adulților 🔞
-
60,00 leiAdaugă în coș
Virago- Hombres/ Paul Verlaine
Traducere de Iana Maravis
Conținut destinat adulților 🔞
60,00 leiAdaugă în coș
Meciul lui Michael Zwischen/ Mariana Gorczyca
Ilustrații: Beatrice Ungar
-
20,00 leiAdaugă în coș
Meciul lui Michael Zwischen/ Mariana Gorczyca
Ilustrații: Beatrice Ungar
20,00 leiAdaugă în coș