Anul acesta, poetul, prozatorul și criticul literar Adrian Alui Gheorghe (n. 1958) a publicat cartea de versuri Nu-i mai așteptăm pe barbari, la Edit. Tracus Arte. Un titlu alimentat din coincidențe sau chiar din pricini intertextuale. Nici chiar relaționarea cu o tradiție anume nu este o idee de aruncat, până la urmă. Ideile mari sunt recurente, iar titlul cărții de față îmbogățește peisajul literar românesc. Pot fi mai multe interpretări, de altă natură, dar ne oprim aici. Poezia de azi a lui Adrian este una spontană și proaspătă, este un text sincer nesofisticat, este un vers ce iese din interior natural, asemenea unei epifanii, cu un limbaj dezgolit de orice artificii retorice, pe un ton reflexiv și introspectiv. Volumul de față este o profundă și lucidă privire asupra condiției umane, sub o aparentă simplitate, și o subtilă ironie cu momente de fantezie și deziluzie, unde putem vedea o polifonie poetică intensă cu explicații dintr-un spectru cultural mai larg. Textele cărții sunt plasate stilistic între un minimalism esențial și un maximalism elaborat și ardent, de cea mai bună calitate. Predominantă este tehnica de pe urmă, deseori printr-o abundență a detaliilor și printr-o depășire a granițelor limbajului poetic. Maximalismul său, așadar, plasează în jur o descriere elaborată statuând povești captivante, o lume densă cu o serie de referințe culturale, politice, de religie și artă, unde imaginația sa debordantă este pusă din nou în joc, prin judecăți și comentarii social-politice și nu numai. Iată o pagină de sarcasm amar la revirimentul ideilor marxiste (progresismul și neomarxismul în America și Europa): „Karl Marx este din nou la modă,/ revine în Europa, în America,/ pe căi ocolite intră/ în academii, în parlamente,/chiar și de la amvon/ pare să fie cool să vorbești despre/ capitalismul care se autodistruge programatic,/ despre emergența materiei/ care nu recunoaște preeminența cuvântului// puțin, foarte puțin/ i-a fost tunsă barba/ în fotoșop,/ astfel diavolul cel bun/ poate intra în dialog cu îngerul cel rău,// o statuie a lui Karl Marx de patru metri și jumătate/ și șapte tone de bronz, care a fost/ realizată de un artist chinez/ și inaugurată recent la Trier,/ spune ceva despre cât a crescut/ între timp dintr-o tumoare a memoriei;// asociația profesorilor de marxism/ care au rămas fără slujbe…” (Profilaxie), p. 23. Poemele americane, care domină spațiul cărții, sesizează viața din America de azi, adică diversitatea, individualismul, pluralitatea, dar mai ales presiunile și contradicțiile psihicului uman. Tonul colocvial de acum ne amintește de trendul generației beat (Ginsberg) cu o serie întreagă de imagini sclipitoare, cu tensiunile provocate de progresul material și multiple căutări spirituale: „în fiecare individ există o mulţime de oameni/ dar nu toți au șansa să se dezvolte;/ astfel, există discriminări interioare/ pe care le combat noile curente progresiste/ cu o vivacitate ceva de speriat,/ în Manhattan un individ și-a dat recent foc/ pentru că un ego interior îi cânta la trompetă/ în cele mai intime momente, chiar și în somn,/ de altfel, anchetatorii au descoperit/ că în interiorul acestuia coexistau/ un astronom care a visat o planetă gigant,/ un inginer care a calculat cu mare precizie/ rezistența la rupere aunghiului drept” (Cum sunt americanii), p. 51.

…

Articol integral:https://www.bjalba.ro/wp-content/uploads/2024/12/DISCOBOLUL-4-24.pdf