[…] La un moment dat, în timp ce mă învârteam cu ochii întredeschiși în ritmul cântecului, n-am mai auzit nimic; nici râsete, nici cântece; nu mai simțeam ghinturi; nu mă mai învârtea nimeni, nu mă mai atingea nimic; niciun miros de țigară mentolată; mi-am tras brusc cârpa de pe ochi și am dechis bine ochii; n-am văzut decât gardul de aluni și iedera de jur-împrejur, cerul, pete de iarbă verde și dune de nisip portocaliu-auriu.
Eram singur în luminiș și asta m-a speriat de moarte.
[…]