Volumul „Guantanamo”, de Radu Sergiu Ruba, lansat în cadrul FIPB
| mai 9, 2019
Duminică, 19 mai 2019, ora 17.00, la Muzeul Național al Literaturii Române (Strada Nicolae Crețulescu 8, București), va avea loc lansarea volumului Guantanamo, de Radu Sergiu Ruba, Editura Tracus Arte. Evenimentul are loc în cadrul Festivalului Internațional de Poezie București, ediția a X-a.
— Ai aici un bilet, atenţie, până la capătul de linie, e un tren regio, adică personalul de altădată. Pleacă din Gara de Nord la nouă fără cinci. Nu mergi până la capăt, cobori la a şaptesprezecea staţie, le numeri bine, să fie gări mai mari, mai mici, halte, mă rog, nu opriri întâmplătoare. Acolo vei fi aşteptată şi ţi se va spune ce ai de făcut. Înainte de coborâre, îţi înfăşori capul în şalul ăsta, uite-l aici, făcut sul. Nu trebuie să ţi se vadă părul. Îi musai ca o vreme să stai ascunsă. Dacă asculţi de mine şi de încă un moşneag la fel ca mine, vei fi ocrotită. Tu ştii, ştiu şi eu, ştie şi el, ştiu şi alţii pe care-i doare şi cărora le pasă, că tu ai dreptate. Dar nu-i de niciun folos să mori ori să dispari cum vor ei, cu tine ar dispărea şi adevărul.
— Bine, dar adevărul va apărea astăzi, nu va mai putea nimeni să…
— Ba vor putea să-l nege şi nimeni nu se va pricepe să-l trezească la viaţă.
— Dar Filip Criste…
— Ia, draga mea, acest bilet şi du-te. Nu-i nevoie să-l recunoşti tu pe omul din gara aceea, te va găsi el pe tine, numai să nu numeri greşit.
— Cum se cheamă staţia?
— Număraţi, număraţi, cântăriţi şi împărţiţi se traduce corect „mene, mene, techel ufarsin”. (fragment din volumul Guantanamo, de Radu Sergiu Ruba)
Poet, eseist, prozator şi radiojurnalist, Radu Sergiu Ruba s-a născut la 14 octombrie 1954, în Ardud, Satu Mare. La unsprezece ani, şi-a pierdut complet vederea, ca urmare a unei boli. A absolvit Facultatea de Limbi Străine, Universitatea Bucureşti. Debut editorial în 1983, cu un volum de poeme urmat de altele cinci. A mai publicat trei cărţi de interviuri şi eseuri, patru de proză, între care trei romane, incluzându-l şi pe cel de faţă. A alcătuit, de asemenea, o antologie. A tradus din literatura franceză. Romanul său O vară ce nu mai apune, Premiul Academiei Române în 2016, a beneficiat şi el de traduceri în engleză şi în italiană. Scriitorul a fost distins cu numeroase premii în ţară şi în străinătate şi cu Ordinul Meritul Cultural al României în grad de cavaler.
Mai multe informații despre FIPB aici: http://fipb.ro/
Carte disponibilă - o poți cumpăra
Guantanamo/ Radu Sergiu Ruba
Autor: Radu Sergiu Ruba
Anul aparitiei: 2018
Nr. pagini: 357
ISBN: 978-606-023-022-9
-
35,95 leiAdaugă în coș
Guantanamo/ Radu Sergiu Ruba
Autor: Radu Sergiu Ruba
Anul aparitiei: 2018
Nr. pagini: 357
ISBN: 978-606-023-022-9
35,95 leiAdaugă în coș
Cărți adăugate recent
Léa/ Andrei Velea
Andrei Velea (n. 3 februarie 1980, la Galați) este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sud-Est, și coordonează activitatea Asociației Creatorilor de Ficțiune din Galați. A publicat peste zece volume de poezie, proză și teatru, printre care: Gimnastul fără plămâni (Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, 2010), Lumea e o pisică jigărită (Brumar, 2012), #Agora (Brumar, 2018), Omul Vag (Eikon, 2021), Imn tandru pentru dragoste, libertate și distrugere (Vinea, 2021), a.normal (Litera, 2022), teatru_001 (Eikon, 2024) și Fără știrea ei (Cișmigiu Books, 2025). Textele sale au apărut în diverse reviste culturale. A obținut mai multe premii, între care Marele Premiu „Eusebiu Camilar” la Festivalul Național de Literatură
„Eusebiu Camilar – Magda Isanos” (2011) și Premiul pentru debut „Horațiu Ioan Lașcu” al Filialei USR Iași, acordat pentru volumul Gimnastul fără plămâni în cadrul Zilelor Eminescu 2011. Piesele sale au fost montate la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați și la mai multe teatre independente.
-
30,00 leiAdaugă în coș

Dincolo/Carmen Firan
Poetă, prozatoare, eseistă, autoare de piese de teatru și scenarii de film, Carmen Firan deține Premiul I la Poezie pe America de Nord acordat de prestigioasa revistă New York Review of Books, 1998. Între 1990 și 1997 este secretar executiv la Fundația Culturală Română, apoi, până în 2001, director de programe la Institutul Cultural Român din New York. Se stabilește în Statele Unite și devine director de dezvoltare la Fundația Pro Patrimonio, dedicată restaurării patrimoniului cultural românesc. Publică zeci de volume de poezii și proză în România și SUA, este membră a Societății Poeților Americani și a PEN Clubului din New York.
-
32,00 leiAdaugă în coș

Tarmurile linistii/ Karol Wojtyła- Ioan Paul al II-lea
Traducere din limba polonă de Vasile Moga
Karol Wojtyła (1920-2005)
Născut într-o familie modestă (tatăl, ofițer; mama, casnică) din orăşelul Wadowice, Polonia, se remarcă prin interesul pentru sport şi teatru. Orfan de mamă la vârsta de 9 ani, va rămâne apropiat de tatăl său, care-l încurajează să-şi ia mai în serios misiunea de ministrant. După absolvirea liceului, se înscrie la Universitatea Jagiellonă din Varșovia. Odată cu izbucnirea războiului, se angajează ca muncitor, lucrând la început într-o carieră de piatră. În paralel scrie versuri, urmează cursuri clandestine de teologie, joacă în piese de teatru (22 de spectacole), tot clandestine. După război îşi continuă studiile (1945), dar trece la Facultatea de Teologie, devine asistent şi ţine cursuri de dogmatică. Este hirotonit preot (1946) şi imediat pleacă la Roma pentru studii doctorale. După doi ani, susține teza cu titlul: Problema credinței în operele Sf. Ioan al Crucii şi revine în ţară, ca preot de parohie şi asigurând cateheza tinerilor, inclusiv prin excursii şi activităţi sportive. Din 1949 este vicar şi catehet la biserica Sf. Florian din Cracovia şi profesor la Facultatea de Teologie. În 1954, fiind desfiinţată Facultatea de Teologie din Cracovia, este numit profesor la Universitatea Catolică din Lublin, inclusiv după ce devine episcop, apoi cardinal (1967).
-
40,00 leiAdaugă în coș

Ca dupa o extractie reusita de corp/ Catalina Ceausescu
Cătălina Ceaușescu s-a născut în 1995, în orașul Pitești. A absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Și-a continuat pregătirea cu rezidențiatul în chirurgie toracică.
Ca după o extracție reușită de corp reprezintă volumul ei de debut.
-
20,00 leiAdaugă în coș