Un ghem de emoție 1,68
| septembrie 20, 2021
Volumul său se deschide cu o poezie ce poate fi considerată pe drept cuvânt o artă poetică, întrucât prin intermediul acesteia intrăm efectiv în universul liric al Teodorei Vasilescu pentru care poezia este, cel puțin la acest moment, al debutului, locul în care se regăsește pe sine însăși, în care se privește în oglinda sufletului, și în care stă la taifas cu așteptările, împlinirile și durerile sale. Poezia ei este despre ea, dar nu în sens egoist, narcisist, ci doar în sens reflexiv: „nu știu cât e poezie/ și cât e/ așteptare.// sunt un ghem de emoție 1, 68 mă întind de la ușă până la masa din colț/ nimic între mine și/ distanța pe care sunt în stare să o parcurg fără să mișc un deget/ mă gândesc de multe ori la posibilitatea unei/ șanse/ de a o lua de la capăt/ de a începe să exist/ într-o cameră doar a mea/ cu lumină bună/ perdele scumpe/ și bibelouri moștenite de la mama/ de a fi în sfârșit/ cineva cu care să joci monopoly și să știi că nu ai nicio șansă/ să câștigi”.
Poezia sa este în linii mari una pesimistă, tonul predominant fiind cel elegiac, cel mult melancolic. Temele sale recurente sunt claustrarea și singurătatea, pe care o trăiește inclusiv sub forma mult mai absurdă a singurătății în doi: „ne-am trezit dis-de-dimineață am văzut cum arată lumea la șase jumătate între patru pereți care știu suficient cât să nu mai zică nimic. disciplina asta pe care o învățăm din nou și din nou și din nou”; „dincolo de blândețea cu care poți să te iubești – / suficient cât să stai departe de// orice te poate face să plângi// și e OK o vreme nu plângi deloc// până când”; „ne ținem de mână pe stradă/ și trecem drept doi oameni singuri”.
https://cronicilerai.blogspot.com/2021/09/unghem-de-emotie-168-cronica-volumului.html?m=1
Carte disponibilă - o poți cumpăra
Fragil și aproape absurd / Teodora Vasilescu
Autor: Teodora Vasilescu
Titlu: Fragil și aproape absurd
Anul apariței: 2021
ISBN: 978-606-023-268-1
Nr. pag.: 62
-
18,87 leiAdaugă în coș
Fragil și aproape absurd / Teodora Vasilescu
Autor: Teodora Vasilescu
Titlu: Fragil și aproape absurd
Anul apariței: 2021
ISBN: 978-606-023-268-1
Nr. pag.: 62
18,87 leiAdaugă în coș
Cărți adăugate recent
Meciul lui Michael Zwischen/ Mariana Gorczyca
Ilustrații: Beatrice Ungar
-
20,00 leiAdaugă în coș
Meciul lui Michael Zwischen/ Mariana Gorczyca
Ilustrații: Beatrice Ungar
20,00 leiAdaugă în coș
Sonete/ Luis Vaz de Camoes
Ediție bilingvă.
Traducere din limba portugheză de Adrian Vasiliu
Ilustrații de Mircia Dumitrescu
-
100,00 leiAdaugă în coș
Sonete/ Luis Vaz de Camoes
Ediție bilingvă.
Traducere din limba portugheză de Adrian Vasiliu
Ilustrații de Mircia Dumitrescu
100,00 leiAdaugă în coș
Lumina de rezerva/ Gabriela Toma
Gabriela Toma (n. 1981) a publicat două volume de poeme: Cântecul geamănului (Editura Humanitas, 2009) și Crivacul (Editura Tracus Arte, 2022), iar în 2024 a debutat în proză cu romanul Posh (Editura Ars Libri). A susținut lecturi publice în România (Cenaclul Euridice, Institutul Blecher, Festivalul Internațional de Poezie București, Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD ş.a.), precum şi în Mexic (Noche Bohemia și Librăria La Rueca de Gandhi, în Xalapa, Veracruz, Primer Encuentro Internacional de Mujeres Poetas en la Cuenca de Papaloapan, în Tuxtepec).
-
16,00 leiAdaugă în coș

Soare peste Auschwitz/ Oana Șerban
Oana Șerban este membru Young Academy of Europe și profesor în cadrul Facultății de Filosofie a Universității din București. Este Director al Centrului de Cercetare a Istoriei și Circulației Ideilor Filosofice. A primit distincția de Profesor Bologna de două ori, în 2018 și în 2021. Este autor al volumelor After Thomas Kuhn, The Structure of Aesthetic Revolutions (De Gruyter, 2022), Cultural Capital and Creative Communication. (Anti- )Modern and (Non-)Eurocentric Perspectives (Routledge, 2023), Capitalismul artistic (2016) și coeditor al unor volume de estetică, filosofia culturii și istoria modernității europene. Volume apărute la Routledge, Edinburgh University Press și Suny Press includ cele mai recente studii ale sale despre arta biopolitică și biopolitica italiană. Oana Șerban predă estetică, filosofie modernă, studii culturale, dar și studii de Holocaust, încadrate ca o istorie biopolitică a antisemitismului și antiumanismului, și este directorul unui proiect de cercetare finanțat de UEFISCDI, Biopolitical Art in the Post-Holocaust Time. A tradus diferiți autori, precum Gilles Lipovetsky, Michel Foucault, Sylvain Tesson, Fabienne Brugère și Jean d’Ormesson.
-
40,00 leiAdaugă în coș