Sangvinar
| mai 18, 2022
Dacă ar mai fi trăit Alexandru Muşina, în cinstea căruia apare colecţia asta iniţiată chiar de el, continuată acum de foştii lui colegi de la Facultatea de Litere Braşov şi prietenii lui scriitori, aş fi bănuit că chiar de el e scrisă cartea asta, că tare-i mai plăceau experimentele şi măştile, apoi – o mai comisese şi altă dată, apoi, „Sangvinar” nu pare deloc o carte de debut.
„Sangvinar” e caracterizată cel mai bine posibil de Caius Dobrescu, chiar pe coperta a IV-a a cărţii: „Un lucru e cert: aceste poeme nu seamănă cu nimic din ce ați citit pînă acum”. Întreaga recomandare: „Sîntem într-un fel de univers medieval, cînd flamand, cînd săsesc. Dar nu unul confortabil și romanțios, ca în bulele multicolore ale festivalurilor de reenactment. E un spațiu-altfel, candid în cruzimile și crud în candorile sale. Și apoi, instantaneu, și la fel de halucinant, ne trezim (?) în prezentul nostru cel mai imediat, mai concret și mai visceral. Toată această curgere cînd aburoasă, cînd onctuoasă, crește pe lîngă noi „încet repovestită de o străină gură”. Străină, fiindcă stranie, fiindcă venind dintr-un perpetuu de-altundeva. Un lucru e cert: aceste poeme nu seamănă cu nimic din ce ați citit pînă acum”. Mihail Vakulovski
Citiți cronica în întregime aici: https://revistagolan.com/sangvinar/
Volum disponibil - îl puteți cumpăra
Sangvinar / Rareș Călugăr
Titlu: Sangvinar
Autor: Rareș Călugăr
ISBN: 978-606-023-316-9
Anul apariției: 2021
Acest volum a fost desemnat câștigător al premiului „Regele Dimineții”, în cadrul concursului de debut în poezie „Alexandru Mușina”, ediția a opta
-
19,77 leiAdaugă în coș

Noutăți
Sonete/ Luís Vaz de Camões
Ediție bilingvă.
Traducere din limba portugheză de Adrian Vasiliu
Ilustrații de Mircia Dumitrescu
-
100,00 leiAdaugă în coș

Lumina de rezerva/ Gabriela Toma
Gabriela Toma (n. 1981) a publicat două volume de poeme: Cântecul geamănului (Editura Humanitas, 2009) și Crivacul (Editura Tracus Arte, 2022), iar în 2024 a debutat în proză cu romanul Posh (Editura Ars Libri). A susținut lecturi publice în România (Cenaclul Euridice, Institutul Blecher, Festivalul Internațional de Poezie București, Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD ş.a.), precum şi în Mexic (Noche Bohemia și Librăria La Rueca de Gandhi, în Xalapa, Veracruz, Primer Encuentro Internacional de Mujeres Poetas en la Cuenca de Papaloapan, în Tuxtepec).
-
16,00 leiAdaugă în coș

Soare peste Auschwitz/ Oana Șerban
Oana Șerban este membru Young Academy of Europe și profesor în cadrul Facultății de Filosofie a Universității din București. Este Director al Centrului de Cercetare a Istoriei și Circulației Ideilor Filosofice. A primit distincția de Profesor Bologna de două ori, în 2018 și în 2021. Este autor al volumelor After Thomas Kuhn, The Structure of Aesthetic Revolutions (De Gruyter, 2022), Cultural Capital and Creative Communication. (Anti- )Modern and (Non-)Eurocentric Perspectives (Routledge, 2023), Capitalismul artistic (2016) și coeditor al unor volume de estetică, filosofia culturii și istoria modernității europene. Volume apărute la Routledge, Edinburgh University Press și Suny Press includ cele mai recente studii ale sale despre arta biopolitică și biopolitica italiană. Oana Șerban predă estetică, filosofie modernă, studii culturale, dar și studii de Holocaust, încadrate ca o istorie biopolitică a antisemitismului și antiumanismului, și este directorul unui proiect de cercetare finanțat de UEFISCDI, Biopolitical Art in the Post-Holocaust Time. A tradus diferiți autori, precum Gilles Lipovetsky, Michel Foucault, Sylvain Tesson, Fabienne Brugère și Jean d’Ormesson.
-
40,00 leiAdaugă în coș

Cel ce nu poate iubi/ Dorian Stoilescu
Dorian Stoilescu (n. 1967, în Galați) a publicat cinci volume de poezii. În 2019 i-a apărut Sub roțile tirului (Ed. Agol), căruia, în 2022, i a urmat Stetoscopul stelelor migratoare (Ed. InfoRapArt), devenit Stetoscopul la reeditarea din 2023 (Ed. Siono). Semințe, drone, amintiri (Ed. Eikon) apare în 2023, iar Vitralii în lumină de vară (Ed. Universitară), în 2026. Celor cinci titluri de autor li se adaugă prezența în câteva antologii de poezie, în special Zine West (antologie de proză, poezie și artă vizuală, editată sub egida New Writers Group, Sidney) și cele apărute sub îngrijirea Mihaelei Cristescu și a lui Sue Crawford (membri New Writers Group, unde a activat, o vreme, și Dorian Stoilescu). A obținut doctoratul în educație la University of Toronto, locuiește în zona metropolitană Sidney și este lector în educație la Western Sydney University.
-
26,00 leiAdaugă în coș