Lucy ar putea fi la fel de bine un android, cât și o femeie în carne și oase, ar putea fi la fel de bine Scarlett Johansson în rolul senzațional al unei femei războinice care depășește nu doar limitele inteligenței și logicii umane, dar și ale evoluției. Poemul care dă titlul acestei cărți ar putea fi supus unui demers hermeneutic microscopic, dacă timpul și spațiul ne-ar permite-o. Citindu-l, a fost cumva inevitabil pentru mine să nu mă gândesc la Elfen Lied, manga-ul SF/horrorcreat de Lynn Okamoto unde protagonistă este anti-eroina Lucy, o creatură mutantă care se aseamănă cu specia umană, de o duritate sângeroasă, dar ale cărei norme etice și sociale sunt dificil de cuprins — e greu de spus dacă este bună sau rea , iar anumite reflecții în direcția asta devin absolut necesare.

Și despre poezia Teodorei Coman — și poate chiar despre vocea din spatele ei — se poate spune că nu este decisivă și clară în ceea ce privește intențiile. Dacă avem de-a face cu un manifest împotriva vieții sau o acceptare a ei — dacă avem de-a face cu o critică feroce asupra societății (al cărui scop este sau nu precis, mai degrabă nu-l întâlnim). Sau, alternativ, dacă nu avem cumva de-a face cu niște asemenea reflecții asupra existenței unde tot soiul de elemente se îmbină aproape necesar (fie că vorbim despre înclinațiile înspre un discurs rece, dar și tehnic, informatic, fie că vorbim despre scăpările imprevizibile din viața de zi cu zi, aceste mici scenarii banale în care nu se întrevede speranța, ci mai degrabă un soi de apăsare existențială care aduce mult a aporie). RAMONA BOLDIZSAR

Citiți cronica în întregime aici: https://revistapsyche.ro/2022/06/14/teodora-coman-lucy-un-pseudo-omagiu-adus-anticivilizatiei-si-sfarsitului-planetei