Plouase toată noaptea iar dimineața
mirosea a incendiu ud până la piele lângă
fosta remiză de pompieri de pe 83 cu 104,
nu departe de tabăra oamenilor străzii.
Dacă e să vorbim despre durere, a mea
oscilează între dulce-amăruie și carnivoră.
Nu chiar ca atunci când bicepsul femural
își face de cap în întuneric, de parcă ar fi
înzestrat cu voiță proprie, dar pe-aporoape.
Sunt doar un animal până la urmă, așa că
am nevoie de puțină indulgență și eventual
doi îngeri umpluți cu heliu, câte unul
pentru fiecare umăr, ca să-mi țină torsul
în perfect echilibru. Îngeri de o anumită
anvergură, firește, dar mă mulțumesc
la nevoie și cu figuri de rang
inferior.